DISTRIBUIȚI

Conducerea hotelului Adrofita din staţiunea Saturn a fost sancţionată, vineri, cu o amendă de 20.000 de lei de către Autoritatea Naţională pentru Turism, deoarece nu avea angajat un salvamar la piscină.

Vă reamintim că, în urmă cu două zile, un băieţel de cinci ani s-a înecat în piscină.

Nenorocierea s-a produs seara, după orele de program, când copilul, fiul unor turişti din Bucureşti, rămas nesupravegheat, a ajuns în zona piscinei şi a căzut în apă, de unde nu a mai putut să iasă singur.

Trupul copilului a fost observat plutind de un alt copil, care a dat alarma. Scos imediat din apă de un turist, micuţul a fost supus manevrelor de resuscitare de medicii de pe Ambulanţă timp de câteva zeci de minute, însă nu a mai putut fi adus la viaţă.

Reprezentanţii ANT au mai dispus ca unitatea să angajeze un salvamar calificat în termen de 48 de ore, ne-a declarat directorul general al Direcţiei de Control şi Autorizare în Turism, George Borună.

Discuții

comments