DISTRIBUIȚI

Cel mai mare turneu de biliard din acest sezon estival, BLACK SEA CUP 2015, are loc în acest sfârșit de săptămână la Constanța. În competiţie vor participa aproximativ 100 de sportivi, dintre care peste 20 de din străinătate (Rusia, Bulgaria, Serbia, Croatia, Malta, Olanda, Estonia). Campioni de talie mondială şi-au anunţat prezenţa în cadrul acestui turneu.

Campionii români cu renume naţional şi internaţional vin să arate că biliardul este un sport binecunoscut şi la noi. În primii doi ani trofeul Mării Negre a rămas în România. Ovidiu Cristea (campionul primei ediţii ”BLACK SEA CUP 2013”), Ioan Ladanyi (campionul celei de-a doua editii ”BLACK SEA CUP 2014”), Babken Melkonyan (nr. 1 în circuitul est-european – 2010), Ciprian Gandac (locul 1 „Best Of The East” – Bulgaria 2013).

Fondul garantat de premiere se ridică la valoarea de 26000 RON. De asemenea, participanţii şi publicul pasionat sunt aşteptaţi să ia parte la o tombolă care pune în joc aparate electronice şi accesorii de biliard. Turneul va avea loc pe 29 şi 30 august (sâmbătă şi duminică), începând cu ora 10:00, şi va fi găzduit de clubul CITY BILLIARDS (Str. Răscoala din 1907, nr. 8, Constanța).

Discuții

comments