DISTRIBUIȚI

Scăderea taxei pe valoarea adăugată la alimente a făcut ca valoarea coşului de vacanţă în staţiunile de pe litoralul românesc să scadă la 43 de euro şi jumătate, devenind cea mai ieftină destinaţie turistică, în comparaţie cu alte ţări preferate de turiştii români pentru petrecerea concediilor, apreciază Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc.

Un studiu realizat de un site de turism monitorizează anual preţurile a opt produse alimentare şi nealimentare de uz comun, în 40 de destinaţii de vacanţă din întreaga lume, mai puţin România.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc a pornit de la acest studiu şi a introdus preţuri pentru produse şi servicii similare din ţara noastră, păstrând însă în tabel numai destinaţii externe preferate de turiştii români.

Rezultatul arată că, în acest an, România se află pe primul loc, fiind destinaţia turistică de litoral cea mai ieftină dintre cele nouă analizate, unde turiştii ar cheltui în medie numai 43,56 de euro pentru produsele respective, mai puţin cu 7 euro decât în Bulgaria.

Urmează în clasament Spania, Turcia, Grecia, Croaţia şi Franţa, toate aceste destinaţii având un coş de vacanţă sub 100 de euro.

Pe ultimele două locuri se află Egipt şi Italia, cu peste 100 de euro. Coşul de vacanţă analizat în acest raport include o masă pentru doi adulţi, un pachet de ţigări, un pahar de vin, o apă minerală, o sticlă de bere locală şi una de răcoritoare, o cafea şi o cremă de protecţie solară.

Dragoş Răducan, prin-vicepreşedinte executiv al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc subliniază că studiul realizat pentru anul trecut situa ţara noastră pe locul IV, după Bulgaria, Spania şi Turcia, dar scăderea TVA la alimente a adus România pe primul loc.

Discuții

comments