DISTRIBUIȚI

A VII-a ediție a celui mai mare concurs de triatlon din Europa de Est și Balcani, Triathlon Challenge Mamaia, care se desfăşoară în perioada 4-6 septembrie, în staţiunea Mamaia, va fi unul dintre cele mai complexe evenimente sportive organizate în România, adresându-se tuturor iubitorilor de mişcare, indiferent de vârstă.

Timp de trei zile, aproximativ 1300 de sportivi amatori şi profesionişti vor participa la o adevărată sărbătoare a triatlonului în cadrul căreia vor avea loc competiţii dedicate atât celor mari cât şi celor mici.

Anul acesta, Triathlon Challenge Mamaia devine Cupă Europeană Premium, cu un buget de premiere generos, cu mai multe puncte ITU şi cu sportivi de elită din peste 20 de ţări.

În prima zi a evenimentului, vineri, concurenţii vor primi kit-ul de participare, care va cuprinde casca de latex pentru înot oferită de Tyr, tricoul oficial al concursului oferit de Belloto, cip-ul de cronometrare (sistem electronic, timpi pentru fiecare probă), două numere de concurs (alergare şi bicicletă), medalie de finisher, diplomă electronică şi produse de la parteneri. Predarea kit-urilor de concurs se va face la Pavilionul Expoziţional Constanţa, între orele 14 şi 22, unde veţi găsi şi o expoziţie cu echipamente sportive.

 Ziua de sâmbătă este rezervată amatorilor care vor avea ocazia să participe la proba care li se potriveşte cel mai bine, atât la întrecerile individuale, cât şi în cadrul celor de ştafetă. Se vor alcătui clasamente pe categorii de vârstă, dar va exista şi o categorie specială, dedicată celor care iau startul pentru prima oară la un concurs de triatlon. Evenimentul de sâmbătă încheie seria competiţiilor de triatlon de şosea din cadrul circuitului Federaţiei Române de Triatlon (Romanian Triathlon Series), iar evenimentul de la Mamaia este Grand Final. Probele de alergare și ciclism se desfășoară pe șosea, în condiții de siguranță, pe o suprafață plată sută la sută, iar înotul se face în Lacul Siutghiol, cu start și finiș la ponton.

Programul zilei de sâmbătă

Probe individuale

Ora 10.00: Start proba supersprint: 400 m înot + 10 km ciclism + 2,5 km alergare Ora 10.15: Start Proba sprint: 750m înot + 20 km ciclism + 5 km alergare Ora 12.00: Start proba olimpică: 1.500 m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare

Probe de echipă

Ora 10.45: Start ştafeta sprint – 750 m înot + 20 km ciclism + 5 km alergare Ora 11.15: Start ştafeta olimpică – 1.500 m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare

Festivalul Triathlon Challenge Mamaia continuă după-amiază cu “Start Campioni la Triatlon”, competiţie ce curprinde două probe: Aquatlon (200 m înot şi 1,25 km alergare) şi Duatlon (1,25 km alergare, 5 km bicicletă şi 1,25 km alergare). Astfel, copiii cu vârste cuprinse între 9 şi 12 ani vor avea ocazia să se întreacă începând cu ora 16:00 la aquatlon și de la 17:00 la duatlon.

În aceeaşi zi, începând cu ora 18.30, promenada şi plaja din Mamaia se vor transforma în piste de alergare pentru iubitorii de mişcare. În premieră, în cadrul concursului Triathlon Challenge Mamaia, va avea loc un cros popular, pe distanţa de 4 kilometri, accesibil pentru orice vârstă şi nivel de pregătire.

Ziua de duminică este dedicată în totalitate celor mai buni triatlonişti profesionişti din lume, care se vor întrece în cadrul etapei de Cupă Europeană Premium, organizată sub licența Uniunii Internaționale de Triathlon (ITU). La startul competiţiei se vor afla sportivi din peste 20 de ţări, care vor lupta pentru punctele oferite în clasamentul european de profil, dar şi pentru premiile record puse în joc. Faţă de anul trecut, fondul de premiere s-a dublat, ajungând la o sumă impresionantă de 25.000 de euro.

Printre cei aproximativ 100 de sportivi care s-au înscris la startul probei olimpice (1.500m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare) se numără şi doi reprezentanţi ai României: Alexandru Diaconu și Antoanela Manac.

Startul în întrecerea feminină se va da la ora 9.30, iar în competiţia masculină la 12.30, ceremonia de premiere fiind programată la ora 15.30.

Discuții

comments