DISTRIBUIȚI

Potrivit Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, în programul “Litoralul pentru toți” 2015 sunt înscrise, deocamdată, 21 de hoteluri, însă numărul unităților de cazare ar putea creşte.

Oferta de cazare din acest an este variată, de la una la cinci stele, posibilități de a comanda pachet cu mic dejun, demipensiune, pensiune completă și chiar all inclusive. Pe site-ul Asociației sunt și câteva variante de preț în formulele cu sau fără mic dejun.

Astfel, în nordul litoralului (Constanța, Mamaia, Eforie) prețurile pleacă de la 205 lei de persoană pentru un sejur de șase nopți la hotel de o stea, fără servicii de masă. La două și trei stele, tot fără masă, o persoană plătește pe sejur 235, respectiv 265 de lei. Pentru confort de două și trei stele, cu mic dejun, sejurul de șase nopți este de 325, respectiv 425 de lei de persoană. La patru stele cu mic dejun, turistul plătește 485 de lei pe sejur, în timp ce la cinci stele prețul este de 605 lei de persoană.

Tot în nord, programul are și oferte all inclusive. Pachetele includ cinci nopți de cazare, iar o persoană plătește 765 de lei la trei stele, 875 de lei la patru stele, și 985 de lei la cinci stele.

În sudul litoralului (Costinești, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche), prețurile pleacă de la 159 de lei de persoană, fără servicii de masă, pentru șase nopți de cazare la hotel de o stea, și ajung până la 469 de lei la hotel de cinci stele, cu mic dejun inclus în pachet.

Discuții

comments