DISTRIBUIȚI

În doar două zile, plaja din Mamaia a devenit de nerecunoscut. După ce la Eforie şi în Constanţa plajele au crescut văzând cu ochii, acelaşi lucru se întâmplă acum în Mamaia, în zona de sud a staţiunii.

Zonele cu şezlonguri înghesuite precum scaunele de la cinematograf vor deveni istorie, după ce plaja a câştigat zeci de metri lăţime. Este ultima parte a lucrărilor pentru care Direcţia Apele Române Dobrogea Litoral a plătit 170 de milioane de euro.

În Mamaia, utilajele lucrează la foc continuu, aducând nisip din largul mării şi nivelându-l, astfel că în cel mult două săptămâni, plaja va fi de nerecunoscut.

Cei mai fericiţi sunt administratorii de plaje şi hotelierii, care îşi fac deja calcule pentru vara viitoare: vor fi turişti mai mulţi, iar suprafaţa de nisip va fi de ajuns pentru toată lumea.

Discuții

comments