DISTRIBUIȚI

În Dobrogea, ploile se vor rări în următoarele 24 de ore, dar cerul va rămâne acoperit şi nu vom vedea soarele. Vântul va avea intensificări pe litoral. Luni noapte, minimele termice vor coborî până la 4 grade Celsius, iar maximele de marţi nu vor depăşi 12 grade celsius, potrivit ANM.

Meteorologii au emis, luni, şi estimarea evoluţiilor valorilor termice şi ale precipitaţiilor pentru următoarele două săptămâni.

Astfel, în Dobrogea, primele zile vor fi caracterizate de o vreme mult mai rece decât ar fi normal în această perioadă din an, cu temperaturi maxime de 9…13 grade şi minime de 5…8 grade, în medie.

Începând din data de 15 octombrie, vremea se va încălzi apreciabil, urmând a se înregistra
valori medii de 16…19 grade ziua şi 8…12 grade noaptea, ecart ce se va menţine, cu mici
variaţii, până spre sfârşitul celor două săptămâni de prognoză.

Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată la începutul intervalului şi din nou în jurul datei de
20 octombrie.

Discuții

comments