DISTRIBUIȚI

În comparaţie cu libertatea pe care o au acum tinerii pe litoral, s-ar putea crede că în trecut nu era mai nimic de făcut la malul mării. Cei care au apucat să petreacă 2 mai, Ziua Tineretului la Costineşti, îşi amintesc că acest loc era o oază de distracţie şi libertate:

Ziua de 1 Mai a fost sărbătorită în lumea întreagă. Cuba este una dintre ţările care, în mod tradiţional, organizează ample manifestări de Ziua Muncii. La Moscova, mii de susţinători ai Partidului Comunist au participat la un marş în apropiere de Kremlin, făcând apel la adoptarea unor reforme extinse.

Nu toate demonstraţiile de 1 Mai au fosţ însă, paşnice. În Istanbul, forţele de securitate au utilizat tunuri cu apă pentru a dispersa protestatarii, iar la Paris forţele de securitate au utilizat gaze lacrimogene împotriva protestatarilor furioşi pe noile legi ale muncii.

Discuții

comments

1 COMENTARIU

  1. Costinestiul a fost o statiune frumoasa, cu oameni frumosi, mai ales cand erau multi studenti. Acum au dostrus-o complet atat edilii, cat si localnicii. Au construit in nesimtire locuri de cazare in bunkere fara nicio arhitectura, au distrus plaja cea mai frumoasa cu acel canal chipurile necesar ca sa se scurga lacul in mare si cu acei stabilopozi, care acum adapostesc o promenada infecta, plina de mizerii, iar cea mai frumoasa parte a costinestiului, cea de langa Ring, e in darapanare completa, nu mai zic de acele hoteluroaia cu care au ras verdeata si au stricat zona. Am stat in chirie la viceprimar si cand i-am spus cele de mai sus, se uita nedumerit la mine: pai cum e tiganie in costinesti, dvs nu vedeti ca e plin? Aha, ati inteles?

Comments are closed.