DISTRIBUIȚI

„Namaste India” sau Festivalul culturii indiene în România ediţia a VII-a, va avea loc în perioda 5-7 iunie, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”. Sub înaltul patronaj al Ambasadei Indiei în România, Centrul Cultural „Rabindranath Tagore”, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi India Tourist Office Frankfurt, vă invită la cea de-a VII-a ediţie a festivalului culturii indiene „Namaste India”, care va avea loc în perioada 5-9 iunie 2015, la Bucureşti.

Pentru a marca celebrarea a cinci ani de colaborare cu Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” pentru promovarea culturii indiene în România, în deschiderea ediţiei de anul acesta va avea loc o ceremonie tradiţională indiană de plantare a unui copac, simbol al prieteniei dintre România şi India. La ceremonie vor participa Excelenţa Sa doamna Manimekalai Murugesan, ambasadoarea Indiei în România, membri ai Ambasadei Indiei la Bucureşti, directorul Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, doamna conferenţiar doctor Paula Popoiu, alţi parteneri de seamă ai festivalului şi iubitori ai culturii Indiei.

Ceremonia se înscrie în tradiţia iniţiată la Shantiniketan (India) de poetul indian Rabindranath Tagore şi va fi condusă de Kaberi Chatterjee, doctor în filosofie. Prin spectacolele organizate în perioada festivalului publicul român va descoperi frumuseţea şi eleganţa muzicii şi dansului indian, clasic şi contemporan. Parvathy Baul aduce la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” muzica mistică a menestrelilor bengalezi, parte a tradiţiei populare a Baulilor din Bengalul de Vest şi Bangladesh.

Recunoscută pentru interpretarea solo a cântecelor şi dansurilor Baul, Parvathy Baul, îşi acompaniază cu măiestrie vocea cu ajutorul instrumentelor tradiţionale folclorice Duggie, Ektara şi Nupur. Dansul clasic indian Kathak va fi adus în scenă de către Namrta Rai, artistă emerită şi profesor în cadrul Institutului Cultural Indian din New Delhi.

Câştigătorul Premiului Nobel pentru Literatură în 1913, Rabindranath Tagore este renumit pe plan internaţional ca poet şi filozof; stilul de dans semi-clasic creat de el este, însă, mai puţin cunoscut. În cadrul festivalului, publicul din România va avea ocazia să asiste în premieră la o prezentare a acestui stil de dans, susţinută de Kaberi Chatterjee.

Programul va mai include şi spectacole prezentate de artişti români. „Aducem India aproape şi prin întâlniri cu călători şi agenţii de turism, prezentări multimedia şi expoziţii de fotografie care redau vizual aspecte mai puţin cunoscute ale culturii indiene. Oferim astfel publicului ocazia de a intra în contact cu oameni care au călătorit în India şi care, întorşi acasă, au pus pe hârtie sau pe Internet impresiile si experienţele lor din acest tărâm al fascinaţiei şi contrastelor”.

Pentru a avea un tablou complet asupra diversităţii culturale a Indiei, pe toată durata festivalului vor avea loc expoziţii de pictură şi fotografie, lansări de carte şi ateliere de creaţie pentru adulţi şi copii (mandale, mehndi, gastronomie indiană), lecţii introductive în limbile hindi şi sanscrită, cursuri de yoga tradiţională şi prezentări despre India modernă.

Muzeul Satului găzduieşte pe perioada festivalului un târg cu produse artizanale indiene (haine, accesorii şi bijuterii orientale, obiecte decorative şi mirodenii) şi delicioase specialităţi culinare din diferite regiuni ale Indiei.

Proiectul „Namaste India” început în 2010, are ca scop reducerea distanţei culturale dintre două societăţi diferite, de a descoperi valori comune şi de a crea un spaţiu simbolic de prietenie între România şi India, astfel contribuind la integrarea socială şi culturală a membrilor comunităţii indiene din România. În cadrul festivalului, Asociaţia ADIS vă propune un seminar privind bunele practici de integrare culturală a migranţilor în România.

Sursa: Agerpres

Discuții

comments