DISTRIBUIȚI

Anghel Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, a renunțat la jucătorii Alin Toșca, Adrian Ropotan, Alexandru Maxim, Ioan Hora și Andrei Ivan, ieri seară, când a anunțat lotul definitiv de 23 de fotbaliști pentru EURO 2016, care va avea loc în Franța, în perioada 10 iunie – 10 iulie.

Iordănescu anunțase în data de 12 mai un lot lărgit de 28 de jucători pentru turneul din Italia, în care România a jucat partide de pregătire cu RD Congo (1-1 la Como) și Ucraina (3-4 la Torino), selecționerul anunțând lotul de 23 de jucători în chiar ultima zi permisă de UEFA.

”Le mulțumesc tuturor jucătorilor care au participat la stagiul de pregătire din Italia, precum și cluburilor la care aceștia evoluează. Îmi pare nespus de rău că a trebuit să renunț la cinci jucători. Împreună cu conducerea Federației Române de Fotbal am decis ca acești cinci fotbaliști să fie invitații noștri în Franța pe durata Campionatului European”, a declarat selecționerul Anghel Iordănescu.

Înainte de a pleca spre Paris, reprezentativa României va disputa un meci amical cu Georgia, vineri 3 iunie, de la ora 21, pe Arena Națională din București.

Din cei 23 de fotbaliști, 9 joacă în campionatul intern, iar 14 evoluează la echipe din străinătate.

Lotul României pentru EURO 2016:

Portari: Ciprian Tătărușanu (Fiorentina, 35 selecții/0 goluri marcate), Costel Pantilimon (Watford, 22/0), Silviu Lung jr (Astra Giurgiu, 3/0);

Fundași: Cristian Săpunaru (Pandurii Tg. Jiu, 12/0), Alexandru Mățel (Dinamo Zagreb, 16/0), Vlad Chiricheș (SSC Napoli, 40/0), Valerică Găman (Astra Giurgiu, 13/1), Dragoș Grigore (Al Sailiya/Qatar, 19/0), Cosmin Moți (Ludogoreț Razgrad, 7/0), Răzvan Raț (Rayo Vallecano, 110/2), Steliano Filip (Dinamo București, 4/0);

Mijlocași: Mihai Pintilii (FC Steaua București, 30/1), Ovidiu Hoban (Hapoel Be’er Sheva, 19/1), Andrei Prepeliță (Ludogoreț Razgrad, 9/0), Adrian Popa (FC Steaua București, 13/0), Gabriel Torje (Osmanlispor, 49/10), Alexandru Chipciu (FC Steaua București, 20/3), Nicolae Stanciu (FC Steaua București, 4/3), Lucian Sănmărtean (Al Ittihad/Arabia Saudită, 19/0);

Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogoreț Razgrad, 12/4), Bogdan Stancu (Genclerbirligi, 39/9), Florin Andone (Cordoba, 5/1), Denis Alibec (Astra, 3/1).

România va juca meciul inaugural la EURO 2016, pe 10 iunie, contra Franței (Stade de France — Saint-Denis, 22,00, ora României), pe 15 iunie va avea loc partida cu Elveția (Parc des Princes — Paris, 19,00), iar pe 19 iunie se va disputa meciul cu Albania (Parc Olympique Lyonnais — Lyon, 22,00).

Discuții

comments