DISTRIBUIȚI

Reprezentativa de fotbal a României a învins formația Georgiei cu scorul de 5-1 (2-0), vineri seara pe Arena Națională din București, la ultima repetiție înaintea participării la EURO 2016.

Tricolorii s-au impus prin golurile marcate de Adrian Popa (min. 2), Aleksandr Amisulașvili (min. 3, autogol), Nicolae Stanciu (min. 48), Gabriel Torje (min. 80), Claudiu Keșeru (min. 86), respectiv Cosmin Moți (min. 67, autogol).

Jucătorii noștri au încheiat în forță pregătirile pentru turneul final din Franța, după două rezultate și prestații mai puțin convingătoare, 1-1 cu RD Congo și 3-4 cu Ucraina, ambele în stagiul din Italia.

România va juca meciul de deschidere la EURO 2016, cu Franța, echipa gazdă pe 10 iunie, Stade de France, ora 22.

Echipa României va mai întâlni în Grupa A echipele Elveției (15 iunie) și Albaniei (19 iunie).

Discuții

comments