DISTRIBUIȚI

Euro-golul lui Payet din finalul meciului România-Franţa l-a dezamăgit pe antrenorul naţionalei ţării noastre, când se părea că rezultatul putea fi unul de egalitate, 1-1.

Selecționerul echipei de fotbal a României, Anghel Iordănescu, a declarat aseara, într-o conferință de presă, că e dureros și trist să pierzi în minutul 88, cum s-a întâmplat în partida cu Franţa, de pe Stade de France din Saint-Denis.

”E dureros și trist să pierzi în minutul 88 și asta s-a întâmplat după un gol fabulos, marcat de un jucător cu adevărat magnific.Am făcut o partidă bună, cu multe momente pozitive, dar și cu momente mai puțin bune. Am început jocul foarte bine și am ratat o ocazie rarisimă (Bogdan Stancu), rezolvată de portar, iar dacă am fi marcat am fi dat o altă desfășurare jocului. Am început foarte bine și repriza a doua, din nou cu o ocazie rarisimă a lui Stancu. Am avut și momente mai delicate, pentru că am jucat cu o echipă foarte, foarte bună”, a declarat Anghel Iordănescu după meciul de aseară.

Discuții

comments