DISTRIBUIȚI

Astăzi a avut loc prima ședință tehnică oficială a Campionatului Mondial de Bob pe Roți programat la Mamaia.

Asociația Litoral – Delta Dunării a organizat, prima ședință tehnică oficială împreună cu Federația Română de specialitate și Federația Internațională de Bob și Sanie pentru Campionatul Mondial de Bob pe Roți.

Deși, la prima vedere, sportul pare unul greu de asociat unei stațiuni de vară, provocarea pe care Asociația Litoral – Delta Dunării a primit-o, s-a transformat ușor, într-o ambiție, într-un vis, imediat devenind evidente și solide motivele ca Mamaia să devină gazda unui campionat de talie mondială în luna septembrie, proiect care acum, la doi ani de la propunere, va reuși să puncteze încă un succes în rândul evenimentelor acestui sezon estival.

Asociația Litoral – Delta Dunării reușește să devină partener și să investească în organizarea Campionatului Mondial de Bob pe Roți, care se va desfășura în perioada 8-11 septembrie în stațiunea Mamaia, Piațeta Cazino, un alt proiect important al strategiei de promovare și dezvoltare a stațiunii Mamaia.

Bugetul alocat evenimentului, ca în toate celelalte evenimente din calendarul acestui sezon estival, este obținut din taxa de promovare a agenților din stațiunea Mamaia și Satul de Vacanță.

Cu ocazia acestui campionat, Mamaia are posibilitatea de a se promova în fața a 15-20 de țări participante, aproximativ 250 de persoane care vor oferi turiștilor și constănțenilor un show unic.
La ședință au participat: Președintele Federației Române de Bob și Sanie – Sorin Buta, Secretarul General al Federației Române de Bob și Sanie – Florin Ticu, Directorul Tehnic al Federației Internaționale de Bob și Skeleton – Dragoș Panaitescu, Antrenorul echipei României de Bob Feminin – Paul Neagu și Președintele Asociației Litoral – Delta Dunării, Corina Martin.

“Cu doi ani în urmă, antrenorul echipei feminine de bob pe roți, Paul Neagu ne-a propus să promovăm stațiunea Mamaia pe bobul oficial al României în competițiile europene de bob și sanie în sezonul 2014-2015.
Am investit din taxa de promovare în acest proiect, în jur de 8.000 de euro, la acel moment, buget din taxa de promovare a stațiunii Mamaia – Satul de Vacanță.
Echipa României a devenit campioană europeană cu bobul Mamaia Style.
În același an am convins Federația Română de Bob și Sanie să depunem împreună candidatura pentru a aduce la Mamaia Campionatul Mondial de Bob pe Roți, după ce am aflat că Monaco a găzduit timp de mai mulți ani această competiție.
Am considerat că Mamaia a ajuns la nivelul la care poate concura cu Monaco, Germania, Croația pentru a găzdui un Campionat Mondial și am reușit.
Proiectul nostru a învins cu 24 de voturi la 15 în fața Germaniei și, mai mult de atât, am convins Federația Internațională de Bob și Skeleton să desfășoare Congresul Internațional din 2017, tot în România, tot în Mamaia.
Un proiect în premieră pentru turism și sportul românesc, un proiect pe care suntem mândri că îl vom aduce la Mamaia“, a declarat Corina Martin, Președinte Asociația Litoral – Delta Dunării.

Discuții

comments