DISTRIBUIȚI

Vremea va fi instabilă marți, pe litoral, cu cer temporar noros, averse de ploaie însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului pe perioada ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 şi 29 de grade Celsius.

La ora 10.00 intră în vigoare o atenţionare cod galben de ploi, valabilă până la ora 22.00, în aproape toată ţara, inclusiv în judeţele Constanţa şi Tulcea.

În zonele montane, precum şi în Moldova, Muntenia, Dobrogea şi în cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Maramureşului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt ce vor lua şi aspect de vijelie şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi pe arii restrânse 60…70 l/mp, cu precădere în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali.

Începând din noaptea de marţi spre miercuri (28/29 iunie), aria manifestărilor specifice instabilităţii atmosferice se va restrânge treptat către partea de est şi sud-est a teritoriului.

Discuții

comments