DISTRIBUIȚI

Marele maestru Marius Manolache este lider, cu 4,5 puncte după 5 runde, în turneul open de la Festivalul internațional de șah de la Cap Aurora (FISCA), aflat la ediția a 20-a.

Marius Manolache, legitimat la Clubul Sportiv Studențesc Medicina Timișoara este lider în clasamentul provizoriu al turneului la care participă 119 șahiști din țară și străinătate.

Podiumul este completat de un alt jucător român, Daniel Moldovan și de Igor Nester (Ucraina), ambii tot cu 4,5 puncte.

Turneul principal al festivalului este prevăzut pentru 9 runde în sistem elvețian.

FISCA reunește mai multe turnee, la care sunt prezenți șahiști de toate vârstele, de la cei mai mici până la veterani, de la mari maeștri până la cei aflați la debutul carierei.

Festivalul este organizat de Clubul central de șah din București și se desfășoară, până la data de 3 iulie, la sala de conferințe a Hotelului ”Delta” din stațiunea Jupiter.

Discuții

comments