DISTRIBUIȚI
Delfinariu Constanta

Spectacolele de la Delfinariul din Constanța s-ar putea muta în noua clădire a complexului. Directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, Adrian Bâlbă, este încrezător că acest lucru s-ar putea întâmpla din luna august:

„La Delfinariu așteptăm avizele, finalizarea, recepției proiectului european. Este vorba despre bazinul D1, un proiect al Cponsiliului Județean. Practic, este realizat! Urmează să se realizeze faza de scripte, de avize. Imediat după aceea, într-o zi – două, noi vom muta delfinii, într-o altă zi-două, îi vom aclimatiza și acomoda cu nou bazin și sper ca în august să fim capabili de a prezenta constănțenilor noul delfinariu. Așa cum se prezintă situația la ora actuală, mă refer la numărul de vizitatori și la faptul că am scăzut tarifele la intrare, nu îi vom putea primi pe toți cei care ne solicită, din cauză că funcționăm într-un bazin impropriu ca și suprafață pentru vizitare – aproximativ 300 de locuri în gradene. Avem nevoie să ne mutăm neapărat în august. Dacă prindem o zi în care oamenii fug de la plajă, vom avea situația neplăcută de a-i trimite în altă parte, de a nu putea să-i servim“, ne-a declarat Adrian Bâlbă.

Spectacolele se țin în acest moment, în bazinul mic:

„În acest moment, spectacolele se țin în bazinul mic, bazinul cu 300 de locuri, la orele 15.00 – 17.00 – 19.00, cu posibilitatea unui spectacol suplimentar sau a unei demonstrații suplimentare la ora 13.00, pe care o facem dacă avem cereri“, a mai spus Adrian Bâlbă.

Tariful este de 40 de lei pentru adulți și 10 lei pentru elevi și studenți. Copiii cu vârsta sub 7 ani beneficiază de intrare liberă.

Foto – arhivă

Un material realizat de Adrian Băncilă

Discuții

comments