DISTRIBUIȚI

În perioada 21-24 iulie 2016 se va desfășura la Casa de Cultură din Constanța Festivalul de Creație și Interpretare Mamaia Copiilor aflat la ce-a de-a 16-a ediție.
Spre deosebire de celebrul Festival Mamaia, Mamaia Copiilor a continuat să existe datorită dedicaţiei şi mai ales banilor investiţi de părinţi.

Directorul festivalului, compozitorul Liviu Manolache şi-a exprimat regretul că nici Ministerul Educaţiei şi nici cel al Culturii nu sprijină sub nicio formă Festivalul Mamaia Copiilor.

„Un adevăr care mă doare este că Ministerul Educației nu mai vrea să sponsorizeze sub nicio formă acest festival“, spune Liviu Manolache.

Vicepreşedintele Uniunii Copozitorilor şi Muzicologilor din România Viorel Gavrilă, a precizat că în cele patru zile vor urca pe scenă 124 de concurenţi aleşi din sute de copii participanţi la preselecţiile organizate în diferite oraşe ale ţării.

Anul acesta festivalul a adunat peste 500 de participanti din întreaga țară. Prima etapă, cea de preselecție pentru secțiunea Interpretare, s-a desfașurat în perioada 15 martie -7 mai 2016, în 22 de centre (Ploiești, Alba Iulia, Oradea, Arad, Râmnicu-Vâlcea, Focșani,Bacau, Piatra Neamț, Iași, Galați, București, Constanța).
Pentru secțiunea Show, concurenții au trimis DVD-uri cu mini-spectacole realizate pe muzică ușoară românească sau pop, dintre acestea fiind selectate un numar de 7 show-uri ce vor concura live în etapa finală.

Pentru secțiunea de Creație, au fost primite în finala un numar de 19 lucrări ce au fost jurizate de către compozitorii Horia Moculescu, Mircea Drăgan și George Natsis, membrii Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Lucrările selectate vor fi interpretate în cadrul concursului pentru Marea Finală.

Programul Festivalului Mamaia Copiilor va începe cu repetiții între 18-20 iulie inclusiv, urmând ca joi, 21 iulie să înceapă concursul cu secțiunile Interpretare și Show, iar vineri va avea loc concursul pentru secțiunea Creație. Gala Laureaților va avea loc duminică, 24 iulie 2016. Ora de desfășurare a festivalului este 18,30 pe scena Casei de Cultura a Sindicatelor – Constanta
Directorul Casei de Cultură Constanţa, Gheorghe Ungureanu ne-a spus că spectacolele din cadrul Festivalului vor începe în fiecare zi la ora 18.30, iar biletele costă 15 le pentru adulţi şi 10 lei pentru copii.

Festivalul este cu atât mai important cu cât are ca scop şi educarea unui public care să aprecieze muzica românească de calitate, ne-a mai spus Adrian Iorgulescu președintele Uniunii Copozitorilor şi Muzicologilor din România.

Aceasta este prima ediţie la care se lansează un album care conţine melodii, negative şi texte ale pieselor premiate pe scena festivalului. Aceste materiale vor fi distribuite gratuit tuturor Palatelor copiilor şi şcolilor de canto din ţară.

Discuții

comments