DISTRIBUIȚI

Te-ai săturat de zgomotul asurzitor, aglomerația sufocantă și prețurile exorbitante? Îți dorești un sejur liniștit în mijlocul naturii? Vino în 2 Mai!

Aflat la 6 kilometri de Vama Veche și la 5 kilometri de Mangalia, satul 2 Mai din comuna Limanu, este locul în care turiștii se pot bucura de un sejur în inima naturii, la prețuri mai modeste decât în alte stațiuni de pe litoralul românesc și cu posibilități de cazare multiple, precum case, vile și pensiuni, dar și zone de campare în locuri special amenajate.

Locuitorii satului sunt mândri de locul în care trăiesc și îi invită pe turiști să experimenteze o altfel de vacanță.
Ei spun că satul este locul ideal pentru persoanele care au o percepție reală asupra relaxării, în special a familiilor cu copii: „2 Mai este un loc destinat familiștilor și persoanelor care știu să se relaxeze cu adevărat”, a declarat un localnic.

Denumirea satului provine de la ziua de 2 mai 1864, atunci când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a dizolvat Adunarea Legislativă a Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești, dorind să-și promoveze reformele. Mihail Kogălniceanu a dat numele satului, pe atunci Două Mai, în 1887, după ce Dobrogea de Nord fusese alipită României prin tratatul de la Berlin, la finele războiului Ruso-Turc.

Alte surse spun că denumirea provine de la „două maiuri”, unelte țărănești care se foloseau în această așezare.

Primii locuitori au fost rușii scopiți (secta castraților), conform jurnalului de călătorie „La Roumanie Valachie – Moldavie – Dobrudja”, scris de Eugene Pittard.

Pentru a ajunge în satul 2 Mai, turiștii se pot deplasa cu autoturismul pe DN 39 (E 87), sau pot călători cu trenul până la gara din Mangalia, unde sunt puse la dispoziția doritorilor mijloace de transport cu care aceștia pot ajunge la destinația dorită.


Un material de Antonia Vîlcu

Discuții

comments