DISTRIBUIȚI

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră (16.00) nu sunt anunțate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită din cauza vreunui eveniment rutier.

În ceea ce privește fluența traficului, semnalăm că valorile de trafic sunt ridicate (și în creștere) pe DN1 Ploiești – Brașov, în zona localităților prahovene Bușteni și Comarnic, pe sensul de urcare. De asemenea, din cauza aglomerației, se circulă îngreunat pe șoseaua de centură a Capitalei, între Splaiul Unirii și Autostrada A2 București – Constanța.

La această oră, traficul pe Autostrada Soarelui se desfășoară în condiții normale. Este posibil însă ca în orele următoare, circulația pe sensul către Constanța să se intensifice. Ținând cont și de experiența zilelor de week-end ale săptămânilor trecute, în care au avut loc numeroase evenimente rutiere produse pe fondul neatenției conducătorilor auto și a neadaptării vitezei la condițiile de drum (cele mai frecvente cauze pe această arteră rutieră), recomandăm șoferilor să manifeste prudență sporită la volan, să se asigure corespunzător la efectuarea manevrei de schimbare a benzii de circulație și să mărească distanța de siguranță în mers.

Poliţiştii rutieri care patrulează pe autostrăzi au constatat că zilnic, mulţi conducători auto opresc nejustificat pe banda de urgenţă, creând astfel situaţii periculoase. Din acest motiv, amintim că o prirea nejustificată sau circulaţia pe banda de urgenţă a autostrăzilor se sancţionează cu trei puncte de penalizare şi cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni ( 4 sau 5 puncte-amendă).

Important de reținut este și faptul că podul nou din zona localității constănțene Agigea (peste Canalul Dunăre – Marea Neagră) este deschis și poate fi folosit fără probleme de automobiliștii care intenționează să se deplaseze către stațiunile din sudul Constanței. Pe podul vechi (care este mai cunoscut și mai utilizat de către automobiliști) se execută lucrări de reabilitare și la sfârșit de săptămână se formează frecvent aglomerație.

Precizăm că în vederea monitorizării traficului rutier și pentru asigurarea fluenței acestuia, un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al M.A.I. va survola Autostrada A2 București – Constanța în acest sfârșit de săptămână.

 

Discuții

comments