DISTRIBUIȚI

Ultimul turneu de streetball, Constanța Streetplay Cazino, va avea loc în zilele de 6 și 7 august, pe faleza din fața cazinoului din Constanța.

Cei interesați se pot înscrie de mâine, de la ora 15.00, pe site-ul www.3la3.ro. Evenimentul marca Sport Arena Streetball este organizat de Asociația Terra Semper Fidelis, în colaborare cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, Primăria Municipiului Constanța și Consiliul Județean Constanța.

Competiția are ca scop calificarea la puternicul turneu internațional Raiffeisen Bank Bucharest Challenger, programat în zilele de 13 și 14 august, la București, în Piața Universității.
Echipe din România, Polonia, Bulgaria sau Canada vor fi prezente la Constanța pentru a se confrunta la categoria Open Masculin, acolo unde marele premiu, pe lângă calificarea la turneul de la București, este în valoare de cinci mii de lei.
Sunt  așteptați la eveniment peste 200 de jucători de baschet, iar înscrierile se fac în limita a 50 de echipe, cumulat la toate categoriile de vârstă sau până joi  4 august.

Discuții

comments