DISTRIBUIȚI

Mai sunt mai puțin de două săptămâni până la Ziua Marinei! Forţele Navale Române organizează  Ziua Porţilor Deschise în Porturile Militare din Constanţa, Mangalia, Brăila şi Tulcea.

Sâmbătă, 6 august 2016, veţi putea vizita navele militare din Constanţa şi Mangalia, iar sâmbătă, 13 august 2016, navele militare fluviale din Brăila şi Tulcea îşi vor primi vizitatorii.

În premieră, anul acesta, în Portul Militar Constanţa, evenimentul se va întinde pe durata întregului weekend, adică 6 şi 7 august. Transportul între Poarta 1 şi Dana 0 va fi asigurat cu autobuze militare.

Intrarea este liberă.

Oficializată ca onomastică a marinarilor români la 15 august 1902, de Sfânta Maria Mare, Ziua Marinei Romane și-a certificat pe deplin, mai bine de un secol, caracterul de autentic festival al mării și spiritualității marinărești. Concepută la început ca serbare națională, sărbătoarea marinarilor atrage atenți, prin programul său deosebit de atractiv și deopotrivă pitoresc.

Ziua Marinei a oferit întotdeauna asistenței un adevărat regal scenic, alcătuit atât din momente sobre, precum ceremonialul militar al întâmpinării oficialităților, arborarea pavilionului și a marelui pavoaz, în acordurile Imnului național și pe fundalul celor 21 salve de salut, serviciul religios, parada navală și aviatică, defilarea Gărzii de onoare, dar și din momente pitorești, specifice vieții și tradițiilor marinărești.

De asemenera, vor fi organizate numeroase evenimente pentru a sărbători Ziua Marinei Române, în perioada 4-15 august, în localitățile Constanța, Mangalia, Tulcea, Brăila, Galați, București și Bicaz, conform următorului program:

Constanța

  • vineri, 5 august, orele 19.00-20.30, concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale în stațiunea Mamaia, Piațeta Perla;
  • sâmbătă, 6 august, orele 09.00-19.00, Ziua Porților Deschise în Portul Militar și la Muzeul Marinei din Constanța;
  • luni, 8 august – vineri, 12 august, orele 18.00-20.00, Săptămâna Mării, evenimente dedicate tuturor celor care și-au legat destinele de întinderile albastre, standuri expoziționale, ateliere interactive și concerte, pe faleza din fața Comandamentului Flotei;
  • joi, 11 august, orele 09.30-12.30, repetiția generală pentru exercițiul FNR 16;
  • duminică, 14 august, orele 08.30-09.30, ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane de flori, în memoria celor care își dorm somnul de veci în adâncul apelor, la Monumentul Crucea Marinarilor, de pe faleza din Constanţa; orele 18.00-19.00, concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale, în Piaţa Ovidiu din Constanţa;
  • luni, 15 august, orele 10.00-12.30, exercițiul demonstrativ întrunit FNR 16, pe faleza din fața Comandamentului Flotei; orele 13.00-15.00, jocuri și concursuri marinărești în Portul Tomis; orele 20.00-22.00, concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale pe faleză, în zona Cazino; 22.00-23.00, spectacol de artificii și retragerea cu torțe a marinarilor militari pe traseul Vraja Mării – Cazino – Comandamentul Flotei – Piața Ovidiu – Miga – Prefectura Constanța; orele 09.00-17.00, Ziua Porților Deschise la Muzeul Marinei Române.

Mangalia

  • joi, 4 august, orele 19.00-20.00, concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale în Piața Republicii;
  • sâmbătă, 6 august, orele 10.00-14.00, Ziua Porților Deschise în Portul Militar Mangalia;
  • luni, 8 august – sâmbătă, 13 august, orele 19.00-21.00, Săptămâna Spiritualității Marinărești, evenimente culturale găzduite de Cercul Militar Mangalia;
  • sâmbătă, 13 august, orele 09.00-10.00, ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane de flori în memoria eroilor marinari, organizată de Garnizoana Mangalia la Monumentul Marinarului Erou de la Muzeul Marinei;
  • duminică, 14 august, orele 20.00-22.00, spectacol de muzică populară, în Portul Turistic Mangalia;
  • luni, 15 august, orele 08.45-14.00, Exercițiul demonstrativ întrunit FNR 16, jocuri și concursuri marinărești, ateliere interactive, expoziție de tehnică și armament, în Portul Turistic Mangalia; orele 20.00-22.00, Concert susținut de Muzica Militară Reprezentativă a MApN, spectacol de muzică populară, prezentat de Ansamblul „Doinița” din Bistrița; de la ora 22.00, retragerea cu torțe a marinarilor militari și foc de artificii;

Brăila

  • duminică, 7 august, orele 10.00-21.00, Marina Militară la Brăila Mall, expoziții, ateliere interactive;
  • sâmbătă, 13 august, orele 09.00-13.00, expoziție de navele militare fluviale, tehnică și armament, ateliere interactive, organizate pe Faleza Dunării de Comandamentul Flotilei Fluviale;
  • luni, 15 august, orele 09.00-13.30, Exercițiul demonstrativ FNR 16, jocuri și concursuri marinărești, ateliere interactive, expoziție de tehnică și armament, pe Faleza Dunării.

Galați

  • joi, 11 august, orele 17.00-21.00, jocuri și concursuri marinărești, ateliere interactive, expoziție de tehnică și armament, pe Faleza Dunării;
  • luni, 15 august, orele 17.00-19.00, Exercițiul demonstrativ FNR 16, pe Faleza Dunării.

București

  • luni, 15 august, orele 10.00-12.00, Ceremonie Militară de ridicare a pavilionului României la catargul din Parcul Herăstrău, zona Debarcader, lansarea unei ancore de flori în memoria eroilor marianari; cuvântarea Zeului „Neptun”.

Bicaz

  • duminică, 14 august, orele 09.00-13.00, lansarea unei ancore de flori pe Lacul Izvorul Muntelui, expoziție de pictură cu tematică marină, concursuri marinărești, organizate în colaborare cu Primăria Orașului Bicaz.

Discuții

comments

2 COMENTARII

Comments are closed.