DISTRIBUIȚI

Zeci de copii dar şi adulţi – au sărbătorit astăzi, Ziua Delfinului, la Constanţa.
La Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, ei au avut parte de jocuri interactive, desene pe asfalt şi au putut afla despre mai multe despre vieţuitoarele marine.
Viaţa delfinilor în Marea Neagră nu este tocmai uşoară, am aflat de la Adrian Bîlbă, directorul Complexului:

„Este ziua delfinului din Marea Neagră care, s-a adaptat în Marea Neagră, cea mai rece dintre mările temperate, cea care ajunge la 1 grad Celsius, cea care a forțat acest organism care, de-a lungul timpului, a suferit foarte multe modificări: nu mai gustă, nu mai miroase, nu mai vede decât albastru. S-a decis să nască cu coada înainte pentru o rată mai mare de supraviețuire a puilor. Animale care nu dorm niciodată. Acceptă chiar recoltarea de sânge, acceptă sondajul endogastric. Toate acestea înseamnă o mână întinsă, o aripioară îmntinsă de către delfin către noi“, spune Adrian Bîlbă.

La aceste provocări se adaugă şi pericolul prinderii în plasele pescarilor.
Îmbucurător este că anul acest, au fost mai puţine cazuri, spune Marian Paiu, reprezentant Mare Nostrum:

„Față de anii anteriori, putem spun că situația s-a îmbunătățit. Anul acesta avem aproximativ 47 de eșuări. Este un număr foarte bun, dacă ținem cont de anii trecuți când aveam peste 100 de eșuări până la ora actuală. De asemenea, incidența plaselor de pescuit asupra delfinilor a scăzut, dar încă persistă capturile accidentale

Dacă găsiţi delfini eşuaţi, pe plajă, anunţaţi imediat autorităţile, la numerele de telefon 0241.612.422 sau 0763.255.731.
De asemenea, aveţi la dispoziţie şi site-ul www.delfini.ro.

delfin 1

delfin 2

delfin 3

delfin 4

delfin 5

Discuții

comments