DISTRIBUIȚI

Trofeul Festivalului Sulina 2016 a fost adjudecat de Ana Bianca Tache din Bucureşti
Aflată la a treia sa participare la festival, tânăra cântăreaţă din Bucureşti a impresionat în acest an juriu cu două interpretări excepţionale
Festivalul Concurs Naţional de Intrepretare Muzicală „SULINA” 2016, ajuns la a XIX-a ediţie, şi-a desemnat duminică seară, la Gala Laureaţiilor, câştigătorii premiilor I, II şi III precum şi câştigătoarea Trofeului Festivalului „SULINA” 2016.

Sâmbătă seara, în prima zi a festivalului, pe faleza oraşului Sulina, pe scena amenajată lângă fostul sediul al Comisiei Europene a Dunării, au cântat cei 14 concurenţi şi anume Bulgaru Ioana – Galați, Buţă Teodora Evelina – Sibiu, Mihalaşcu Diana – Buzău, Aghinea George Cristian – Târgu Ocna, Laslau Lorina Giorgia – Bacău, Grădinaru Marina Georgiana – Onești, Petcu Alexandra Bianca – Bacău, Neacşu Victor Iordan – Drobeta Turnu Severin şi Crăciun Costina Elena – Onești (toţi sub 16 ani), Jipa Vlad – Măcin, Luca Dragoş Iulian – Bacău, Danil Ionuţ – Buzău, Ilie Valentina – Galați şi Tache Ana Bianca – București (peste 16 ani), seara fiind încheiată de un concert Silvia Dumitrescu.

Cei cinci concurenţi din secţiunea peste 16 ani au impresionat de-a dreptul membrii juriului cu interpretări ale unor piese din repertoriul naţional şi internaţional, marele trofeu al festivalului (spre deosebire de anul trecut când Dominic Simionescu de 11 ani din Sibiu a câştigat) fiind clar că va fi adjudecat din această secţiune a interpreţilor de peste 16 ani.
„Toţi concurenţii de la secţiunea 16-22 de ani au fost foarte buni. Foarte buni, mai ales ultimii trei concurenţi cu un băiat care a cântat mai bine ca Bittman şi două fete cu voci extraordinare şi tehnică foarte bună, dovadă că au studiat şi au muncit pentru a participa la acest festival şi probabil la altele”, a declarat compozitorul Dan Iliescu, cel care a deschis la această ediţie jurizarea. Ca şi la precedenta ediţie, Dida Drăgan a fost foarte generoasă cu participanţii în concurs având cele mai multe note de 10 acordate. „Nu aş vrea să fiu răutăcioasă, dar vocile de aici nu le vom asculta pe radio niciodată. Acolo primează comercialul şi alte lucruri care au din ce în ce mai puţine tangenţe cu tehnica muzicală, cu interpretarea, chiar şi cu vocea şi aşa mai departe. E o plăcere să vii la un astfel de festival şi să asculţi tineri care studiază muzica şi arta interpretării muzicale”, a declarat Dida Drăgan.

Ca în fiecare an, preşedintele juriului, Adrian Ordean, a fost cel care a anunţat, în urma notelor acordate de ceilalţi membri ai juriului, câştigătorii premiilor din această ediţie, dar a cerut organizatorilor acordarea premiului III la secţiunea sub 16 ani pentru doi concurenţi, departajaţi doar de câteva zecimi. Astfel, în urma departajării făcute de juriu, premiile din acest an au fost urmăroarele: secţiunea sub 16 ani, locul III pentru Aghinea George Cristian – Târgu Ocna şi Laslău Lorina Giorgia – Bacău, locul II pentru Buţă Teodora Evelina – Sibiu şi locul I pentru Crăciun Costina Elena – Onești, iar la secţiunea peste 16 ani, locul III pentru Luca Dragoş Iulian – Bacău, locul II pentru Danil Ionuţ – Buzău şi locul I pentru Ilie Valentina – Galați. Marele premiu şi Trofeul Festivalului Sulina 2016 a fost adjudecat de Ana Bianca Tache din Bucureşti, care a urcat ultima pe scenă şi care a schimbat, prin interpretarea sa, ierarhiile de până atunci.

„Melodiile alese de mine pentru acest festival îmi pun vocea în valoare şi le interpretez de fiecare dată cu mare plăcere! Mai ales că prima melodie, Te aştept, sărută-mă!, este compusă de domnul Dan Dimitriu, care este şi profesorul meu de canto. A doua piesă, aleasă din repertoriul Christinei Aguilera, Something’s Got a Hold on Me, este una ritmată şi de forța şi cred că m-a ajutat mult. Nu sunt la prima participare la acest festival care aduce an de an voci foarte bune şi o concurenţă foarte puternică şi iată că pentru mine a treia oară a fost cu noroc. În ambele categorii de vârstă au fost voci foarte bune şi cu melodii deosebit de grele, mai ales la secţiunea noastră şi aş vrea să felicit concurenții pentru că au fost foarte buni alături de care am câştigat o perioadă frumoasă petrecută aici la Sulina!”, a declarat câştigătoarea trofeului.

Nico (Nicoleta Matei), pentru prima dată în juriul acestui festival, a fost cea care a încheiat gala premiilor cu un concert de excepţie iar sufletul acestui festival, Paul Nour, directorul Casei de Cultură Sulina, a promis pentru anul viitor, la a douăzecea ediţie, un festival cum n-a mai fost până acum în care va invita şi câştigători din ediţiile precedente.

Foto – arhivă

Discuții

comments