DISTRIBUIȚI

Specialişti de la mai multe instituţii au fost şi astăzi, la rafinăria Petromidia, pentru a preleva probe şi a stabili cauzele exploziei de ieri.

Agenția pentru Protecția Mediului Constanța a monitorizat calitatea aerului din zonă, după incendiul de ieri, produs la rafinăria Petromidia din Năvodari.

Conform unui comunicat presă dat publicității de APM Constanța, măsurătorile au fost făcute atât în timpul incendiului, cât și după stingerea acestuia.

Rezultatele au arătat că, pe durata manifestării incendiului, s-a înregistrat o ușoară creștere a compușilor organici volatili din aer, față de valorile normale.

Acestea au rămas constante în  intervalul orar 18:00 – 23:00, însă, de la ora 23:00 au început să scadă fără a mai depăși limitele impuse de lege.

Din rezultatele obţinute până acum, reiese că nu mai există niciun risc pentru populaţie, ne-a declarat Marian Râşnoveanu, directorul Gărzii de Mediu Constanţa.

Inpectorii APM vor continua monitorizarea aerului din zonă, însă, în acest moment, calitatea aerului din perimetrul afectat nu reprezintă niciun risc pentru populație.

 

 

 

Discuții

comments