DISTRIBUIȚI

Două zile au mai rămas până când Tabăra Internațională de Pictură „Lucian Grigorescu” din Medgidia își va deschide porțile pentru a-i primi pe cei 15 artiști plastici care participă anul acesta.

An de an, tabăra găzduiește pentru o săptămână unii dintre cei mai buni artiști plastici contemporani. La ediția de anul acesta vor participa 15 artiști plastici: Constantin Papadopol, Mircea Costea, Adriana Kontz, Eusebio Spânu, Ioana Lavinia Streinu (România), Mario Bernardini (Italia), Feridun Isiman (Cipru de nord), Abdurahman Almoutawa (Qatar), Kenan Ozgur (Turcia), Yasemin Ozturk Erdogan (Turcia), Hassan Alumulla Almulla ( Qatar) Katarzyna Pietrzak(Polonia), Anna Trzepanska (Polonia), Bahri Genc (Turcia), Maryam Salahi ( Iran). Alături de pictori va fi și criticul de artă Alice Dinculescu.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc joi, 1 septembrie 2016, orele 17.00 la sala de sedințe a Consiliului Local Municipal. După conferinta de presa de deschidere a evenimentului, pictorii vor pleca într-o excursie de documentare în care vor avea ocazia să observe cultura și tradțiile românești, pe care le vor transpune ulterior în lucrările acestei ediții. Astfel, de luni 5 septembrie orele 16.00, ușile atelierului de pictura, amenajat la Hotel Stadion se vor deschide pentru toți cei interesați.

Valoarea artiștilor, multiculturalitatea precum și frumusețea peisajelor din România, sunt, cu siguranță, spun gazdele, elementele care garantează succesul celei de-a XIII–a ediții a taberei și al vernisajului care va avea loc în data de 9 septembrie, ora 18.00, în foaierul Casei de Cultură a Sindicatelor „Lucian Grigorescu” din Medgidia.

afis-TABARA

Discuții

comments