DISTRIBUIȚI

„Intrarea în insolvenţă, în ultimele 10 zile, a două agenţii de turism a dus la păgubirea a mii de consumatori şi la imposibilitatea ca aceştia să-şi recupereze integral sumele de bani plătite celor două agenţii de turism. Actuala formă de protecţie a consumatorilor de servicii turistice prin intermediul poliţelor de asigurare încheiate de către agenţiile de turism ca şi obligaţie legală, nu asigură o protecţie financiară completă a consumatorilor în situaţia intrării în insolvenţă/ faliment a agenţiilor de turism. Totodată, actualul sistem contravenţional , care prevede sancţiuni cuprinse între 400 şi 1000 lei nu oferă suficientă putere de coerciţie ANPC-ului şi ANT-ului pentru a asigura gradul de ordine necesar unei bune desfăşurări a activităţilor din domeniul turismului. Având în vedere criza creată de cele două agenţii de turism care poate genera oricând un tsunami în turismul românesc, APC solicită Guvernului României adoptarea, de îndată, a unei ordonanţe de urgenţă care să prevadă constituirea unui fond de garantare a pachetelor de servicii turistice achitate, în avans, de consumatori. La o cifră de afaceri anuală de 1 miliard de euro a agenţiilor de turism din România, achitarea de către fiecare agenţie de turism a unei taxe anuale de 0,1% din cifra de afaceri ar duce la realizarea unui fond de garantare necesar despăgubirii consumatorilor ajunsi în astfel de situaţii. Acest fond ar trebui gestionat de ANT care, în situaţia intrării în insolvenţă/faliment a unei agenţii de turism, să aibă posibilitatea legală să despăgubească consumatorii păgubiţi în maxim 10 zile calendaristice.”a precizat domnul Conf. Univ. Dr. Costel Stanciu, presedinte APC

În momentul de față, agențiile de turism sunt obligate să încheie poliţe de asigurare pentru acoperirea cheltuielilor de repatriere şi/sau a sumelor achitate de turişti, în cazul insolvabilităţii sau falimentului. Fără aceste poliţe încheiate, agenţiile de turism nu pot comercializa pachete de servicii turistice, fiind sancţionate cu suspendarea licenţei de turism. Problema în această situație vine din faptul că suma asigurată este doar de 50000 USD pentru agențiile tour-operatoare și 10000 USD pentru agențiile detailiste, sumă insuficientă pentru acoperirea tuturor pagubelor provocate consumatorilor în cazul unui faliment, așa cum s-a dovedit în practică. Din acest motiv, se poate considera că Directiva 90/314/CEE privind pachetele de servicii turistice nu a fost transpusă în mod conform în legislația română, având în vedere faptul că art. 7 din Directivă stabilește că agenția de turism, în contract, ”trebuie să aducă garanții suficiente pentru a asigura, în caz de insolvență, rambursarea sumelor achitate de consumator”. Or, obligarea agențiilor de turism să încheie doar polițe de asigurare și limitarea acestora la 50000 USD, respectiv 10000 USD, reprezintă o limitare a drepturilor stabilite prin Directivă, deci o transpunere neconformă.

Agenţiile de turism au obligaţia să înscrie în contractele de comercializare a pachetelor de servicii turistice încheiate cu turiştii faptul că turistul este asigurat pentru insolvabilitatea sau falimentul agenţiei. De asemenea, în acelaşi contract trebuie arătate şi condiţiile şi termenele în care turistul poate solicita plata despăgubirilor.
În cazul în care agenţia de turism se află în imposibilitatea de a efectua repatrierea turistului, dar numai ca urmare a falimentului sau insolvabilităţii, turistul trebuie să anunţe imediat societatea de asigurare prin telefon, fax sau e-mail.

Ce ar trebui să știți înainte de a achiziționa un pachet de servicii turistice?

Regulile privind pachetele de servicii turistice se aplică numai atunci când este vorba de mai multe servicii oferite împreună de un comerciant: cazare, transport, masă, agrement, atât timp cât durata acestora neîntreruptă depășește 24 de ore sau cuprind o înnoptare;
obțineți mai multe oferte, de la mai multe agenții de turism, care să se potrivească nevoilor dumneavoastră, pentru a putea face o comparație. Agențiile de turism au obligația să ofere anumite informații esențiale în această fază, pe lângă preț: destinația, mijloacele de transport, cazarea și clasificarea unității de cazare, serviciile de masa oferite, itinerariul etc.;
în Uniunea Europeană nu există un sistem comun de clasificare a hotelurilor, așa că ar putea exista diferențe între ceea ce se înțelege printr-un anumit număr de stele în România și un alt stat. Informați-vă ce este inclus exact în serviciile oferite de hotelul respectiv. Pentru hotelurile de 3 stele puteți utiliza comparatorul realizat de ECC Romania.
obțineți cât mai multe informații despre agenția de turism pe care doriți să o utilizați de pe internet, forumuri sau verificați activitatea financiară a acesteia pe site-ul Ministerului Finanțelor;
Toate agențiile au obligația de a încheia în scris un contract de comecializare a pachetelor de servicii turistice, cu un conținut strict reglementat, și de a furniza un anumit număr de informații utile consumatorilor înainte de a pleca în călătorie;
asigurați-vă că aveți o asigurare medicală valabilă pentru toată durata călătoriei. Asigurarea poate îmbrăca fie forma Cardului European de Asigurări Sociale de Sănătate, fie forma unei asigurări medicale încheiate cu o firmă privată.
obțineți informații despre statul în care veți pleca în vacanță, astfel încât să nu aveți surprize: regimul pașapoartelor, regulile de circulație, cele mai importante reguli de comportament etc.
Ce ar trebui să știți în cazul în care apar probleme după plecarea în călătorie?
trebuie să știți că prețurile nu mai pot fi modificate în cursul celor 20 de zile care preced data plecării, iar în cazul în care acestea sunt majorate cu mai mult de 10 % puteți renunța la contract;
În cazul în care locul de cazare nu este așa cum vi s-a promis, faceți fotografii, apoi luați legătura cu managementul respectivului hotel pentru a depune o plângere și anunțați imediat agenția de turism care v-a vândut pachetul de servicii turistice și care este obligată să găsească o soluție;
păstrați toate documentele: fotografii, bonuri, chitanțe, contract, pliante cu oferte etc. pentru a vă putea proba solicitările în cazul apariției unor probleme.
pentru probleme legate de transportul aerian, vedeți informațiile din cadrul temei Drepturile pasagerilor aerieni.
Ce ar trebui sa stiti in cazul in care agentia de turism intra in faliment/insolventa?

agențiile de turism sunt obligate să încheie polițe de asigurare pentru cazul în care ar intra în faliment și să ofere informații consumatorilor despre această asigurare în cadrul contractului. Asigurați-vă că informațiile sunt în contract, astfel încât să puteți lua legătura cu societatea de asigurări, dacă apar probleme;
societatea de asigurari are obligatia de a plati despagubirea pe baza documentelor justificative mentionate la pct. 10.6, in Ordinul 235/2001 privind asigurarea turistilor in cazul insolvabilitatii sau falimentului agentiei de turism, in conditiile prezentei polite de asigurare; despagubirea se face in moneda contractului de comercializare a serviciilor turistice. In cazul in care plata de catre turist a serviciilor contractate cu agentia de turism a fost facuta in lei, despagubirea se actualizeaza in functie de rata inflatiei.

Turistul are obligatia de a notifica asiguratorul, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, in legatura cu solicitarea adresata asiguratului privind rambursarea sumelor achitate si/sau a cheltuielilor de repatriere, in termen de 5 (cinci) zile calendaristice de la data confirmarii de primire prevazute la pct. 10.2 din ordin
in cazul in care, in termen de 15 (cincisprezece) zile calendaristice de la data confirmarii de primire a documentelor justificative de catre asigurat, turistul nu a primit sumele solicitate de la asigurat, are loc evenimentul asigurat. In termen de 10 (zece) zile calendaristice de la data producerii evenimentului asigurat turistul are obligatia de a transmite asiguratorului, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, cererea de despagubire insotita de documentele justificative.

Despăgubirea nu poate depăși suma achitată de turist în contractul de comercializare a pachetului de servicii turistice, precum și sumele necesare repatrierii acestuia. Despăgubirea va fi plătită în termen de 30 (treizeci) de zile calendaristice de la data primirii de catre asigurător a documentelor justificative de la turist. În cazul în care după plata despăgubirii asiguratul plătește debitul către turist, turistul are obligația de a restitui asigurătorului despăgubirea primită, în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la data primirii de la asigurat a sumelor reprezentând debitul, se arată într-un comunicat al Asociației Pro Consumatori.

apc 1

apc 2

Discuții

comments