DISTRIBUIȚI

Blue Theatre este vocea independentă a artei prezentului şi asta s-a văzut şi duminică, 4 septembrie, în excelentul spectacol „Lungs“, în regia lui Nicolae Constantin Tănase, în „Copii răi“, în regia Gianinei Hergheligiu şi tulburătorul „Made in Ilva“, cu Nicola Pianzola, un spectacol al Companiei italiene „Instabili Vaganti”. Trei piese de marcă, asupra cărora vom reveni.

copii rai

lungs

made in ilva

În această seară, publicul este invitat la o nouă porţie de teatru independent: de la ora 18.00, „Cerere în căsătorie“, o producţie a Teatrului de Artă Bucureşti, în regia lui Victor Olăhuţ, cu Florentina Năstase, George Constantinescu şi Valentin Terente. „Un lucru e cert: îţi trebuie ceva curaj să faci o cerere în căsătorie. Ei bine, peţitorul nostru nu-l are. Ar vrea să se însoare, fata îi place, la o adică şi cu socrul s-ar putea înţelege, dar nici legat de glie nu s-ar vrea. Şi unde e o problemă, se ştie, apar mai multe. Nu există moment mai prielnic ca acela de dinaintea unei cereri în căsătorie, pentru a dezgropa toate certurile, bârfele, neînţelegerile între două familii. Dar cum dragostea învinge totul sau, mai bine zis, cum oamenii se ceartă ca să aibă de ce să se împace, aşa şi tinerii noştri, până la urmă, iau o pauză de la scandal. Nu ne-am propus «să aducem în actualitate» textul lui Cehov, dintr-un motiv foarte simplu: e foarte dificil să nu-l aduci. Montarea oricărui text în actualitate presupune, intrinsec, o actualizare a acestuia. Până la urmă, depinde de fiecare dintre noi cât de mult vrem să ne restrângem «actualitatea». Eu, unul, mi-aş dori ca «actualitatea» mea să se întindă până la Big Bang“, spune regizorul Olăhuţ.

La ora 19.30, vor urca pe scena Teatrului de Stat Constanţa Tudor Istodor şi Raluca Aprodu. „Happy End“, de Zsolt Poszgai, este regizată de Alexandru Bogdan, iar scenografia, realizată de Silvana Bratu. Piesa „Liselotte in may“ (titlul orginal) este montată în premieră în România şi prezintă povestea unei femei care, la 30 de ani, caută un bărbat cu care să-şi împartă viaţa. Timp de zece ani a avut grijă de o bătrână, dar după ce aceasta a murit, se trezeşte complet singură. N-are familie, n-are niciun prieten, aşa că începe o căutare, ca în basme, după Făt-Frumos. Dar pentru că trăim nişte vremuri cel puţin interesante, ca să nu spunem dubioase, „Făt-Frumos“ capătă mai multe înfăţişări. Înfăţişări pline de umor, dar şi de sensibilitate şi romantism. „Happy end“ este expresia cea mai fericită cu care poţi încheia o poveste. Şi orice poveste are nevoie de un final fericit.

Seara va fi încheiată cu o producţie a Godot Cafe-Teatru. Cu scenariul şi regia semnate de Lia Bugnar, piesa de teatru „Două liniuţe“ pune în scenă, într-o manieră tragi-comică, destinele a două cupluri, fiind, totodată, o adevărată lecţie de viaţă. „Principala mea preocupare a fost să scriu o piesă care să aibă toate calităţile pentru a deveni un spectacol bun, independent de intenţia care se ascunde în miezul poveştii. Subiectul avorturilor e unul foarte intim şi nu-i deloc greu să pici în capcana de a agresa spectatorul cu el. (…) În locul din piesă unde chiar se discută în amănunt despre avort, am pornit toate motoarele farmecului şi comediei, ca să mă asigur că spectatorul nu se va crispa şi că va urmări povestea, empatic, în continuare“, spune Lia Bugnar. Un motiv în plus pentru a vedea piesa este distribuţia: Marius Manole, Medeea Marinescu, Irina Antonie, Anghel Damian, Lia Bugnar, Cătălin Babliuc şi Istvan Teglas.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Accesul interzis copiilor. Evenimentul este susţinut de Primăria Municipiului Constanţa.

Discuții

comments