DISTRIBUIȚI

Atentatele de la 11 septembrie 2001 au îndoliat lumea întreagă. Atacurile sinucigașe coordonate de Al-Qaeda împotriva Statelor Unite au ucis 3.000 de oameni.

În dimineața acelei zile, 19 teroriști Al-Qaeda au deturnat patru avioane comerciale de pasageri. Teroriștii au preluat controlul avioanelor, prăbușind două dintre ele în Turnurile Gemene ale World Trade Center din New York, omorând toate persoanele de la bord și mulți alți oameni care lucrau în clădiri. Ambele clădiri s-au prăbușit în decurs de două ore, distrugând și avariind și alte clădiri din jur. Teroriștii au prăbușit un al treilea avion în clădirea Pentagon din Arlington, Virginia, lângă Washington, D.C. Al patrulea avion s-a prăbușit pe o câmpie de lângă Shanksville, în zona rurală a statului Pennsylvania, după ce unii dintre pasageri și membrii echipajului au încercat să recâștige controlul avionului, pe care teroriștii îl îndreptaseră spre Washington, D.C. Nu au existat supraviețuitori ai zborurilor.

În total, în urma atacurilor au murit 2.993 de oameni, inclusiv teroriștii. Majoritatea covârșitoare ale celor morți erau civili, inclusiv cetățeni din 90 de țări. Statele Unite au răspuns la aceste atacuri lansând un „Război împotriva terorismului”, invadând Afganistanul pentru a înlătura de la putere regimul dictatorial al Talibanilor, care adăpostea teroriști al-Qaeda, și adoptând legea USA PATRIOT Act. Multe alte țări și-au întărit și ele legislația antiteroristă și au extins puterile forțelor de aplicare a legii.

La 18 noiembrie 2006 au început lucrările de construcție la One World Trade Center, pe locul fostului World Trade Center. Clădirea a fost deschisă oficial la 3 noiembrie 2014. S-au construit numeroase monumente și memoriale, între care Memorialul și Muzeul Național 11 Septembrie⁠ din New York City, Memorialul Pentagon⁠ din comitatul Arlington, Virginia, și Memorialul Național al Zborului 93 pe un câmp de lângă Shanksville, Pennsylvania.

Sursa – wikipedia.org

Discuții

comments