DISTRIBUIȚI

Peste 1.500 de persoane, aflate în dificultate, au fost asistate, în acest sezon estival, de către pompierii SMURD dislocaţi pe plajele de pe litoralul românesc. 980 unităţi de turism şi agrement de pe litoral au fost verificate de către inspectorii de prevenire.

Pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă, consolidarea climatului de securitate a cetățenilor care au tranzitat stațiunile litoralului românesc pe perioada sezonului estival şi optimizarea misiunilor de răspuns, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a dispus o serie de măsuri menite să asigure gestionarea eficientă a diverselor tipuri de risc. Acestea au vizat acoperirea palierelor preventiv şi operativ, prin suplimentarea personalului și tehnicii existentă la nivelul județului Constanţa, cu efective și mijloace specifice din mai multe județe ale țării care să optimizeze misiunile pompierilor.

PREVENIRE
Pe perioada sezonului estival, inspectorii de prevenire au participat la acțiuni de promovare a mesajului informativ-educativ în rândul turiștilor, precum şi la activităţi de îndrumare, instruire şi control pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor.
Astfel, în perioada 13 iunie – 31 august a.c., au fost derulate 570 de controale la 980 unităţi de turism şi agrement, în urma cărora au fost aplicate 3.744 sancţiuni contravenţionale (2.932 avertismente şi 812 amenzi), în cuantum de peste 920.000 lei. Cele mai multe obiective controlate au fost din următoarele categorii: alimentaţie publică – 307, hoteluri – 266, vile turistice – 220, hosteluri – 37, pensiuni – 34, case de vacanţă – 28. De asemenea, personalul specializat a mai verificat 19 discoteci şi cluburi, 11 tabere şcolare şi 10 camping-uri.
De menţionat este faptul că pe lângă controalele tematice planificate s-au executat şi controale inopinate, pe timpul zilei sau pe timpul nopţii, în perioadele de week-end sau sărbători legale.
Principalele deficiențe identificate în teren au constat în: neîntocmirea/neactualizarea documentelor privind apărarea împotriva incendiilor la nivelul operatorilor economici; exploatarea instalaţiilor tehnice cu defecţiuni sau improvizaţii; nedotarea cu mijloace tehnice de primă intervenţie sau neverificarea acestora; nerespectarea reglementărilor tehnice şi măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor la exploatarea centralelor termice etc.
De asemenea, pe timpul celor peste 600 de activităţi preventive au fost derulate instruiri cu personalul aflat la locul de muncă și turiști, fiind diseminate materiale informative utile pentru cetățeni.
Pentru susținerea activităţilor de control la obiectivele cu activitate în domeniul turismului şi agrementului, specifice litoralului, menite să consolideze climatul de securitate a beneficiarilor acestor servicii, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a dispus suplimentarea echipelor de specialişti din domeniul preventiv din cadrul ISU Constanța cu personal din alte judeţe.

OPERATIV
Prin dislocarea personalului operativ din zece judeţe, peste de 350 de pompieri au fost la datorie, zilnic, cu tehnică specifică de intervenţie (ambarcaţiuni, ambulanţe SMURD, şenilate), în măsură să intervină în misiunile orientate spre siguranţa celor care au optat să-şi petreacă timpul liber pe litoral.
Pe durata sezonului estival au fost angrenate 29 de autospeciale de stingere, pregătite să intervină la incendii sau alte situaţii de urgenţă în orice punct din judeţul Constanţa, iar în porturile Tomis, Mangalia, Costineşti şi Eforie, precum şi pe lacurile din staţiuni, au fost operaţionalizate cinci ambarcaţiuni IGSU, încadrate de scafandri din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din ţară şi conduse de personal al Gărzii de Coastă.
De asemenea, în județul Constanța au fost disponibile zece echipaje SMURD de prim-ajutor și un echipaj SMURD de terapie intensivă (cu medic), trei dintre acestea fiind dislocate, pe perioada estivală, din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență București – Ilfov, Mureș şi Teleorman.
Totodată, în zonele intens circulate din municipiul Constanța, au fost înființate nouă puncte de lucru temporare, încadrate cu câte o autospecială de stingere cu apă și spumă, suplimentar față de cele zece subunități de intervenție existente în prezent.
O atenție deosebită a fost acordată și eficientizării misiunilor de răspuns la situațiile de urgenţă înregistrate pe autostrăzile A2 si A4, astfel încât în fiecare weekend, mai multe echipaje de pompieri au asigurat intervenţiile (inclusiv cele medicale de urgenţă) pe tronsoane prestabilite, cu personal și tehnică din județele Călărași, Constanţa, Ialomiţa şi Bucureşti-Ilfov.
În premieră, începând cu data de 12 iunie a.c., în zonele litoralului unde au fost înregistrate, în ultimii cinci ani, cele mai multe situații de urgență, au fost amplasate corturi de prim-ajutor. Acestea au fost instalate pe întreaga durată a sezonului estival pe plajele din Mamaia, Eforie, Costinești și Jupiter, şi ulterior Techirghiol, fiind deservite, în fiecare zi, de către doi paramedici. Acestea au fost dotate cu toate echipamentele necesare pentru acordarea prim-ajutorului medical calificat, precum şi cu aer condiționat. Lângă corturi au staționat șenilate, necesare transportării victimelor într-un timp cât mai scurt la corturile de prim-ajutor.
De la operaționalizarea acestor puncte de prim-ajutor ale pompierilor SMURD au fost desfășurate 1.543 de misiuni. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în staţiunea Costinești, unde au fost asistate medical 657 de persoane, urmate de Eforie – 321 persoane, Jupiter – 257 persoane , Mamaia– 203 persoane si Techirghiol – 105 cazuri.

Salvatorii care încadrează echipajele cu șenilate au desfășurat 142 de misiuni pentru transportul persoanelor cu diferite afecțiuni medicale în punctele de prim ajutor de pe plaje sau la ambulanțe, în vederea preluării către unitățile spitalicești.

Discuții

comments