DISTRIBUIȚI

Aproximativ 5.000 de animale sălbatice din specii protejate (2.374 de urși, 1.586 de lupi și 898 de pisici sălbatice) au fost ‘recoltate’ în România, între 2007 și 2015, în urma derogărilor stabilite prin ordinul miniștrilor Mediului și în baza articolului 16 din Directiva Habitate a Uniunii Europene (UE). În ceea ce privește râsul, cota aferentă acestei specii a fost eliminată începând cu anul 2013, astfel că numărul exemplarelor împușcate, în perioada 2007 – 2012, ajunge la 120.

Potrivit unui document obținut de AGERPRES, pentru specia urs, derogarea a fost în anul 2007 pentru 333 de exemplare, în timp ce numărul urșilor recoltați în teren a fost de 204. Pentru anul 2008, cota maximă de intervenție a fost de 354, iar recoltați au fost 276. Numărul urșilor împușcați continuă, și în anii următori, să fie mai mic decât cota maximă admisă, astfel: în 2010 — 340/271; în 2011—365/120; în 2012 — 335/126; în 2013 — 436/292; în 2014 — 550/435, iar anul trecut cota maximă oficială a fost de 540, iar recoltați au fost 421 de urși.

Aceeași situație este înregistrată și la lup, unde cifrele indică faptul că, în anii 2007 și 2008, s-a dat derogare pentru 500 de exemplare, respectiv 505, însă au fost împușcați 143 de lupi în 2007 și 169 în 2008. Vânătorii au recoltat, în 2009, 140 de lupi, deși cota maximă le permitea împușcarea a 466 de lupi. În 2011 sunt recoltați doar 76 de lupi, față de 167 câți fuseseră împușcați în anul 2010, deși cota aferentă respectivilor ani a fost de 450. Numărul lupilor recoltați, precum și cota maximă cunosc însă o creștere în anii care urmează: în 2012 — 450/101; în 2013 — 495/228; în 2014 — 520/228; în 2015 — 598/334.

Pentru pisica sălbatică, în toți acești ani, cota maximă de intervenție a variat între 400 și 496 de exemplare: 460/71 (2007), 464/86 (2008), 474/72 (2009), 400/91 (2010); 400/40 (2011); 400/46 (2012); 420/150 (2013); 440/130 (2014); 496/212 (2015).

În anul 2012, s-au recoltat doar opt râși, deși cota aferentă speciei a fost, începând cu anul 2010, de 120 de exemplare. În 2011 și 2010 au fost extrași 11, respectiv 21 de râși. În 2009, cota a fost de 150, iar recolta de 30. În 2008 și 2007, cotele au fost de 132, respectiv 140, iar împușcați au fost 28, respectiv 22 de râși.

Pentru sezonul 2016 — 2017, propunerea de ordin al ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor prevede aprobarea derogărilor pentru 552 de urși, 657 de lupi și 482 de pisici sălbatice, iar documentul s-a aflat în consultare publică, în perioada 21 — 30 septembrie.

Propunerea de ordin se bazează pe un studiu anual de evaluare a efectivelor populațiilor de carnivore mari din România (realizat printr-un acord cu ICAS Brașov, Universitatea ‘Transilvania’ Brașov și Fundația Carpați), din care rezultă că România are aproximativ 6.000 — 7.000 de urși, 2.500 — 3.000 de lupi și 10.000 — 15.000 de pisici sălbatice și care propunea, inițial, reintroducerea cotei maxime de intervenție pentru 78 de exemplare din specia râs.

Rezultatele studiului și implicit cotele maxime propuse spre derogare sunt contestate însă de șase din cei nouă experți ai grupului de lucru pe carnivore mari, constituit la nivelul ministerului.

În prezent, atât Ordinul, cât și studiul, dar și rezoluția votată de grupul de experți se află pe masa de lucru a Academiei Române care trebuie să emită un aviz.

”Dacă vânătorii nu au găsit aceste animale să le împuște, nu cumva sunt mai puține decât estimările oficiale?”

Directorul Centrului de Cercetare a Mediului și Efectuare a Studiilor de Impact (CCMESI) — Universitatea din București, prof.univ.dr. Laurențiu Rozylowicz, susține că nu se cunoaște ”nici măcar ca estimare grosieră” dimensiunea reală a populațiilor de carnivore mari din România.

”Știm că sunt multe animale comparativ cu alte state din Europa, dar nu știm câte și marja de eroare a estimărilor. Actualul sistem de numărare pe fonduri de vânătoare (numărarea simultană a urmelor — n.r.) este ilogic din punct de vedere al biologiei speciei — un fond de vânătoare având 50 kmp, în timp ce teritoriul unui singur urs este de 1.000 kmp. Astfel, foarte ușor pot să apară numărări duble, triple sau chiar de mai multe ori. (…) În toți anii trecuți, cu excepția urșilor, nu s-a împușcat numărul de exemplare trecut în ordinele de derogare. Așadar, dacă vânătorii nu au găsit aceste animale să le împuște, nu cumva sunt mai puține decât estimările oficiale?”, a declarat Laurențiu Rozylowicz pentru AGERPRES.

El susține că un studiu corect ar trebui ”să pornească de la zero, ca și când nu am ști deloc câți indivizi avem”, să fie realizat la nivel național și, pe bază de analize genetice, ”cu metode științifice agreate”, să stabilească mărimea populațiilor.

”Proiectarea acestui studiu se poate face cu ajutorul cercetătorilor din afară și este chiar indicat, iar implementarea lui se poate face de către cei care au capacitatea tehnică, cum ar fi ICAS Brașov. Nu văd utilitatea ‘numărării’ an de an a populațiilor de carnivore mari. Și la oameni recensământul se face la zece ani. Pe baza unui astfel de studiu, Ministerul Mediului ar putea să stabilească un program de reglare a mărimii populațiilor pe termen lung, de exemplu pe cinci ani”, a mai spus acesta.

”Derogările trebuie aplicate acolo unde social și economic nu mai putem să facem altceva”

Silviu Chiriac, consilier în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Vrancea și membru fondator al Centrului de Reabilitare și Monitorizare a Carnivorelor Mari, susține că derogările trebuie emise doar pentru acele animale-problemă care produc pagube.

”Pentru acele exemplare de urși, de exemplu, care au deviații comportamentale, care apar în intravilan sau în zonele turistice, da, trebuie aplicate astfel de derogări fără niciun fel de discuție. Derogările trebuie aplicate acolo unde social și economic nu mai putem să facem altceva. Trebuie să fim, totuși, precauți”, a precizat Chiriac pentru AGERPRES.

El atrage atenția și asupra faptului că ursul, lupul și râsul traversează teritorii ce pot sări de 150.000 de ha, așa că ”este ușor de înțeles că un vânător care face înregistrarea poate să dubleze numărul de urme nu neapărat din rea-voință, ci pur și simplu”.

”Evaluările din acest studiu vehiculează cifre de peste 2.000 de lupi, astfel că se poate aplica o cotă de intervenție de până la 25% fără a afecta populația. Întrebarea este: ‘Dar dacă, totuși, avem niște erori care nu au fost descoperite și dacă, totuși, noi nu avem numărul ăsta de lupi și împușcăm aproape 500 de lupi, ce facem?’. (…) Pentru județul Harghita sunt propuși pentru a fi îndepărtați, în 2016, 71 de lupi, dar nouă studiile de teren nu ne arată nici pe departe că ne permitem să împușcăm atâția lupi. Un studiu aplicat iarna trecută pe o metodă inovativă, care are la bază analiza genetică a unor mostre prelevate din natură, ne arată că acolo unde vânătorii au cuantificat 103 lupi în fapt, în realitate, erau 22”, a explicat acesta.

”Toate studiile științifice internaționale făcute până acum indică faptul că prin vânătoare nu descresc pagubele”

Domokos Csaba, manager de proiect în cadrul Asociației pentru Protecția Păsărilor și a Naturii ‘Grupul Milvus’, afirmă că vânătoarea nu micșorează nivelul pagubelor ”nici la urs, nici la lup” și cu atât mai puțin în cazul pisicii sălbatice sau râsului, ”care nu provoacă niciun fel de pagubă”.

”Cea mai mare problemă este că nu știm despre ce vorbim. Nu știm câte animale sunt și nici nu știm care este, pe termen lung, efectul vânătorii. (…) Toate studiile științifice internaționale făcute până acum indică faptul că prin vânătoare nu descresc pagubele și sunt studii făcute în mai multe țări, și în Europa și în America de Nord. Pagubele ori rămân aceleași, ori pot chiar crește. În cazul ursului, de exemplu, pagubele sunt influențate de nivelul de hrană naturală pe care specia o găsește sau nu. În anii în care hrana lor naturală este accesibilă, sunt mai puține pagube. Dacă nu este, atunci pagubele sunt mai mari, dar prin vânătoare nu putem controla asta”, a explicat acesta pentru AGERPRES.

Domokos Csaba subliniază și faptul că lupul produce pagube, de regulă, în momentul în care este forțat să își părăsească teritoriul, ajungând astfel în zone necunoscute lui și, probabil, și populate.

”La noi, haitele de lupi sunt mici, formate dintr-o pereche și puii acestora, iar dacă împușcăm unul dintre adulți, haita se destramă. În momentul acela o să vină pe teritoriul respectiv o altă haită sau un alt lup care încearcă să își întemeieze o familie, dar ei nefiind din zonă și necunoscând-o or să fie mult mai predispuși să atace animale domestice care sunt o pradă mult mai ușoară decât un căprior, să zicem. Dacă noi îi forțăm să își abandoneze teritoriul normal, atunci șansele la pagube cresc”, a mai spus el.

În opinia acestuia, un alt aspect important este ca sistemul de despăgubiri acordate de minister persoanelor care s-au confruntat cu pagube produse de animale sălbatice să fie unul ”funcțional și cât mai simplu”.

”Este important să se pună la punct un sistem de despăgubiri funcțional și cât mai simplu, accesibil oamenilor, fiindcă vorbim despre cei care trăiesc în sate izolate și care nu știu să parcurgă tot felul de proceduri birocratice complicate. În multe cazuri, oamenii nu își primesc banii deloc și de aceea apar tot felul de situații care complică și mai mult lucrurile, cum este braconajul”, a arătat acesta.

”În România, animalele pe hârtie nu mor decât cele împușcate legal. Nu avem braconaj, nu avem mortalitate naturală”

Domokos Csaba adaugă faptul că nu există date oficiale cu privire la animale care mor pe cale naturală sau în cazul celor care sunt victimă a acțiunilor de braconaj.

”Sunt convins că foarte multe animale mor anual în acțiuni de braconaj. Oficial, nu există braconaj, în realitate da. Dar chiar și într-o viață ideală a animalelor sălbatice, până la braconieri, mai există mortalitate naturală — ajung și ele la o vârstă, se îmbolnăvesc, își rup piciorul. Sunt o mulțime de cauze pentru care aceste animale ar putea să moară. Aceste cazuri nu sunt însă consemnate oficial, pentru că e un fel de gândire a gestionarilor fondurilor de vânătoare — se tem că dacă raportează mortalitatea naturală fie nu mai primesc cotă, fie o primesc redusă. Din cauza asta, în România, animalele pe hârtie nu mor decât cele împușcate legal. Nu avem braconaj, nu avem mortalitate naturală. Așa că nu știm câte animale avem cu adevărat. Știm doar numărul celor care se împușcă legal. Noi avem pe hârtie cei 6.000 nu știu câți de urși, care trăiesc până în veci, și din ei tot scoatem anual câte 550. Nu așa se pune problema în realitate”, a mai precizat acesta.

”Există o uriașă campanie de denigrare a speciei urs din partea unor vânători cu interese”

Magor Csibi, director de Program WWF în România, este de părere că, de cele mai multe ori, vânătorii nu elimină urșii-problemă, ci pe cei care au valoare de trofeu și care ”țin ordine în pădure, în mod normal”.

”Unde am făcut noi observații cu camere, cu senzori de mișcare, nu am găsit acele efective de animale raportate de fondurile de vânătoare din zonă, iar în momentul în care am pus în fața acestor fapte fondurile de vânătoare, majoritatea fondurilor a ales să reducă numărul urșilor raportați. Pe lângă cotă, cea mai mare problemă este că există o uriașă campanie de denigrare a speciei urs din partea unor vânători care au interese și care speră ca aceste cote să fie mărite și susținute în fiecare an. Pe termen mediu și lung însă, putem să ajungem, cum s-a ajuns în Germania sau Elveția, ca noi să ne temem de urs, să respingem populația de urs și pur și simplu să nu mai tolerăm în pădurile noastre ursul”, a subliniat acesta pentru AGERPRES.

El mai spune că vânătoarea ”nu poate să fie nici prima, nici singura soluție” pentru controlul pagubelor și că, în ultimii șase ani, a făcut apel public către minister în vederea efectuării unui recensământ al speciilor de animale protejate.

”Ideea organizațiilor nu este sub nicio formă de a opri (vânătoarea — n.r.) sau a lăsa comunitățile fără protecție, dar aceste derogări nu ar trebui să fie folosite pentru partide de vânătoare care produc profit. (…) În acest moment, absolut toate cifrele sunt în mâna celor care se ocupă cu vânătoarea, unii de bună-credință, unii mai puțin. Adică ei sunt cei care raportează numărul animalelor, ei sunt cei care gestionează fondurile de vânătoare, ei sunt cei care organizează partide de vânătoare și fac profit din asta, ei constată pagubele și tot ei fac aceste studii. În aceste condiții, este extrem de greu să avem încredere totală în acest sistem și credem că este timpul ca ministerul, și bravo lor că au deschis această dezbatere, să spună că este nevoie de un alt sistem unde nu doar vânătorii există”, a adăugat Magor Csibi.

”Pentru un urs cu adevărat mare, trofeul poate să ajungă și la 14.000 — 15.000 de euro”

Mihai Pop, membru al Asociației pentru Conservarea Diversității Biologice Vrancea, susține că un trofeu de urs poate fi valorificat cu o sumă medie de 5.000 — 7.000 de euro.

”Prețul depinde foarte mult de resursa disponibilă. Într-o perioadă a fost scos prețul tocmai pentru a nu mai stimula valorificarea. Un urs ca trofeu pleacă de la un urs mic — 2.000-3.000 de euro și, cu cât este mai mare, se adaugă progresiv. În medie este între 5.000 — 7.000 de euro, dar pentru un urs cu adevărat mare trofeul poate să ajungă și la 14.000 — 15.000 de euro. Deci asta este evaluarea trofeului”, a spus acesta.

El a explicat că, spre deosebire de urs, la lup sunt emise cote de recoltare ”doar pentru a avea autorizație de a împușca”.

”La lupi problema e cu totul alta decât la urs. La lup, lumea cere cotă doar pentru a avea autorizație de a împușca pentru că lupul se împușcă doar întâmplător: ai ocazia să îl împuști că ți-a ieșit la goană sau, printr-o minune, ți-a ieșit în drum lupul și l-ai împușcat. Ori tu dacă nu ai derogarea alocată nu poți să-l împuști că devine braconaj. Toată lumea cere lup numai să-l aibă pe hârtie. Se și vede că în niciun an din ultimii zece nu s-a împușcat mai mult de jumătate din cotă și asta pentru că e foarte greu să împuști un lup. Iar la râs e și mai greu… Se împușcau 12 pe an că nu erau în stare să împuște un râs”, a precizat acesta.

În opinia sa, pentru obținerea unor date cât mai aproape de realitatea din teren, este nevoie de un sistem anual de monitorizare a speciilor, dar și de un studiu amplu care să fie efectuat ”printr-un efort național” o dată la cinci — șapte ani.

”Trebuie un sistem anual de monitorizare prin care să fie colectate date din teren pe niște metode clasice și nu foarte costisitoare, pentru că nu e suficient să colectezi date doar despre populație, trebuie să colectezi și date despre calitatea habitatelor, impactul, presiunile, actele de braconaj, mortalitatea. Dar o dată la cinci, maximum șapte ani, trebuie venit cu un recensământ la control, ca la recensământul agricol. Se cam știe câte animale sunt, dar o dată la cinci ani se face un studiu foarte serios care costă mai mult decât celelalte și vorbim aici de la sute de mii de euro în sus poate chiar până la 2-5 milioane. (…) Se poate face, dar asta este o decizie pe care nu o poate lua nicio universitate. Este o decizie pe care trebuie să și-o asume, măcar în primă instanță, statul român”, a precizat acesta.

”Dacă nu se va găsi la nivel național o soluție ar putea fi solicitat sprijinul Comisiei Europene”

Directorul executiv al Fundației Conservation Carpathia, Christoph Promberger, susține că, dincolo de aprobarea unor niveluri maxime de intervenție la carnivorele mari, mult mai importantă este realizarea unei ”abordări strategice pe termen lung a acestei problematici, într-o viziune normală și apropiată de realitate”.

”Desigur că, după cum bine cunoașteți, în cazul în care nu se va găsi la nivel național o soluție normală, legală și în spiritul directivelor europene, singura abordare posibilă în continuare o reprezintă informarea și solicitarea, în ultimă instanță, a sprijinului Comisiei Europene, situație care ar trebui, dacă este posibil, evitată”, se arată în punctul de vedere al FCC, înaintat Ministerului Mediului în data de 30 septembrie.

Christoph Promberger a declarat, pentru AGERPRES, că în opinia sa derogările pentru urși și lupi ”sunt făcute pentru vânătoare de trofee”.

”Eu, ca majoritatea din grupul de lucru, sunt strict împotriva cotei pentru râși sau pisici sălbatice și consider că derogările pentru urși și lupi nu au legătură cu conflicte de zootehnie sau cu alte interese ale populațiilor locale, ci sunt făcute pentru vânătoare de trofee. Asta contrazice spiritul legii și al Directivei Habitate. Noi nu suntem împotriva derogărilor în sine, dar considerăm că acele cote la urși și lupi sunt mult prea mari”, a spus acesta.

”S-a raportat către UE că există braconaj în România — doi urși pe an, ceea ce este science fiction”

Borka Vitalis Levente, medic veterinar în Asociația ‘Vets4Wild’, a declarat pentru AGERPRES că scoate din lațul braconierilor, în medie pe an, cam cinci-șase urși, același lucru făcându-l și ceilalți colegi ai săi, medici veterinari specializați pe animale sălbatice.

”Aș fi curios să văd dacă 25% din populația de lupi se poate scoate sau nu fără să fie destabilizat sistemul. Vânătorii susțin că șacalul auriu apare pretutindeni. El apare doar în locuri unde nu prea sunt lupi. Deci noi acum împușcăm lupii, dar ne plângem că șacalul auriu apare peste tot. Sunt păreri că 10% dintr-o populație de urs se pot, cum zic vânătorii — ‘recolta’, fără să afecteze populația. Dar nu se ia în considerare, de exemplu, și moartea naturală, fiindcă am avut, până acum, urși loviți de mașină, de tren, prinși în lațul braconierilor. În careva an s-a raportat către UE că există braconaj în România — doi urși pe an, ceea ce este science fiction, fiindcă numai eu scot anual cinci-șase exemplare din lațul braconierilor. Dar mai sunt și alți colegi veterinari care fac și ei același lucru”, a arătat acesta.

”Turismul vânătoresc este unul dintre cele mai profitabile. Pentru un urs, TVA este cel puțin 1.000 de euro”

Directorul Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi ‘Târnava Mare’ (jud. Harghita), Biro Leonard Mărmureanu, spune că vânătoarea este o meserie și nu un sport și că AVPS-urile gestionează fondurile de vânătoare, hrănesc animalele și le apără chiar și de braconieri.

”Această vânătoare nu este un sport, este o meserie și vânătorii sunt ca și o armată. Sunt paznici de vânătoare, sunt șefi de grupă, etc. Eu, dacă dau poruncă spunând că de acum încolo se împușcă fiecare urs, n-ar mai rămâne niciunul în Odorheiul Secuiesc. Nu o să fac însă, niciodată în viața mea, acest lucru și vă spun și de ce — vreau ca nepoții mei să vadă același lucru pe care îl văd eu azi și pentru că-s iubitor de animale. Eu dacă nu mai am grijă de animalele astea, dacă îmi iau mâna de pe urși, ce o să se întâmple cu ei, vă întrebați?”, a declarat acesta pentru AGERPRES.

Potrivit lui Mărmureanu, fiecare animal împușcat reprezintă un ”trofeu”, fiindcă oricât de mic este căpriorul, cerbul sau mistrețul este ”un privilegiu să îl împuști”.

”Fiecare vânat care este împușcat este un trofeu. Totul este trofeu. Pentru vânător, trofeul nu contează financiar fiindcă este un privilegiu să împuști un urs, un lup, un căprior. La mine, de exemplu, un lup, pentru un vânător străin, este 1.500 de euro. Altundeva, pe alt fond, este 400 — 500 de euro. Turismul vânătoresc este unul dintre cele mai mari din România. Statul are de câștigat de când vânătorul străin pune piciorul în țară. El schimbă euro și începe să cumpere. Cumpără mâncare, suveniruri, își mai ia și cazare, de unde mai rezultă iar 20% TVA. Iar dacă a împușcat vânătorul străin ursul, este un TVA de cel puțin 1.000 de euro. Turismul vânătoresc este unul dintre cele mai profitabile”, a explicat acesta.

El susține că pe suprafața de 110.000 ha pe care o administrează există o populație de 304 urși, iar cota care i-ar reveni, prin ordinul de ministru propus pentru 2016-2017, ar fi de zece urși.

”Noi cunoaștem fiecare urs, fiecare ursoaică, fiecare pui nou-născut. Noi suntem pe teren în fiecare zi a anului și în fiecare an cât durează contractul nostru. Ce s-a calculat la noi, cei 304 urși, sunt urși pe care îi știm. Urșii care vin și pleacă de pe teren nu sunt ai noștri. Ăsta a fost un argument — că s-ar număra de două, trei ori, că vin urșii la mine și eu îi număr, apoi se duc pe celălalt fond de teren unde sunt iar numărați. Dar nu este adevărat. Eu am mai mult de 120 de hrănitoare pentru vânat, unde în fiecare seară pun mâncare și numai anul ăsta am cumpărat peste 120.000 kg de porumb pe care l-am pus pe teren. Am o cameră video online care monitorizează o astfel de hrănitoare și, în luna mai, au fost 40 de urși doar la acea hrănitoare”, a adăugat Mărmureanu.

Potrivit acestuia, vânătorii sunt ”între ciocan și nicovală”, adică între comunitățile locale păgubite din cauza animalelor sălbatice și asociațiile de protecție a animalelor.

”Oamenii din sate ne cer nouă să împușcăm toți urșii fiindcă urșii le-au mâncat tot. Mănâncă porumbul, cartofii, oile, vacile. Sunt o mulțime de pagube. Pe de altă parte, ONG-urile ne cer să nu împușcăm urșii. Noi suntem acolo, la jumătate. În zona Odorheiului Secuiesc sunt 60 de dosare cu pagube declarate în ultimele două luni, dar sunt mulți oameni care nu declară. Toată lumea vine la noi să le ocrotim proprietățile, dar noi nu suntem firmă de pază. Noi suntem niște vânători care gestionăm un fond de vânătoare și plătim pentru acest fond o chirie de aproximativ 40.000 de euro pe an. Vânătoarea a început să fie, parcă, o boală”, a punctat vânătorul.

”Ministrul Mediului, Cristiana Pașca-Palmer, nu va semna ordinul fără avizul Academiei Române”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Mediului, Teodora Mețiu, a declarat pentru AGERPRES că ordinul de ministru supus în dezbatere publică este lipsit de efecte în acest moment.

”Astăzi vorbim despre o propunere de ordin, pe care în premieră Ministerul Mediului l-a supus consultării publice. An de an, din 2007 încoace, acest ordin a fost emis, dar niciodată nu a fost supus dezbaterii publice. O altă precizare la fel de importantă este că ordinul nu va fi semnat de conducerea ministerului fără avizul Academiei Române și fără a parcurge observațiile formulate de toți cei care s-au implicat deschis și încrezători într-o consultare publică reală, nu sterilă”, a precizat aceasta.

Ea a adăugat că, în ultimele zile, s-a înregistrat o ”efervescență” tradusă în reacții ale ONG-urilor, peste 5.000 de petiții și observații primite la minister, dar și prin implicarea masivă a populației pe rețelele de socializare.

”De precizat este și faptul că această propunere de ordin este fundamentată anual pe baza unui studiu științific realizat anul acesta de ICAS și Universitatea ‘Transilvania’ din Brașov. Ca să înțeleagă toată lumea, Ministerul Mediului nu este un for științific, ci unul care reglementează politicile de mediu din România, prin urmare nu are nici calitatea și nici capacitatea de a realiza un astfel de proiect de cercetare științifică. Ca atare, licitează studiul pentru evaluarea populațiilor de carnivore mari din România, iar rezultatele acestuia sunt mai departe avizate de Academia Română și formalizate într-un ordin”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

Teodora Mețiu susține că prin acest ordin ”nu se stabilesc niște cote de vânătoare, așa cum greșit s-a înțeles”, ci un număr maxim de intervenții, distribuite la nivelul întregii țări în conformitate cu Directiva Habitate și ”cu scopul de a preveni pagube importante asupra vieții și integrității oamenilor sau asupra bunurilor populației, cum ar fi culturi agricole, animale domestice, ferme, păduri, exploatații piscicole”.

”Prin urmare, dacă ordinul va fi semnat într-o formă sau alta, asta nu înseamnă că se declanșează o goană împotriva animalelor sălbatice protejate din România. Din experiența anilor trecuți, adică din 2007 încoace, pot să vă confirm că niciodată nu s-a atins cota maximă de intervenții permise prin ordinele emise”, a menționat aceasta.

Ea a subliniat și faptul că, în prezent, România are circa 17 comunități extrem de vulnerabile la atacurile carnivorelor mari.

”De aceea, misiunea Ministerului Mediului este dublă: pe de-o parte avem responsabilitatea speciilor și a conservării lor ca valoare națională, iar, pe de altă parte, avem responsabilitatea siguranței populației în situațiile de conflict între om și natură. România nu este singura țară din Europa care aplică articolul 16 al Directivei Habitate și acordă derogări. Acest proces se întâmplă în multe țări europene în procente de intervenții chiar mai mari decât în țara noastră. Vă dau exemplul Croației, care a acordat derogări pentru aproximativ 12% din exemplarele naționale de urs, sau al Slovaciei cu derogări aprobate pentru 10% din populația aceluiași carnivor. Ambele țări au populații de urs cu mult mai mici decât România: Croația are o populație evaluată la 1.000 de exemplare, iar Slovacia la câteva sute”, a conchis aceasta.

***

În Raportul final pentru ‘Studiul privind estimarea populațiilor de carnivore mari și pisică sălbatică din România în vederea menținerii într-o stare favorabilă de conservare și pentru stabilirea numărului de exemplare din speciile strict protejate care se pot recolta în cadrul sezonului de vânătoare 2016-2017’, Universitatea ‘Transilvania’ din Brașov precizează că, în anul 2016, sunt 386 de dosare în procesare la autoritățile de mediu, cu o valoare totală de despăgubire de 849.797 lei.

Aceste valori cuprind pagubele provocate de urs și de lup în perioada 2014 — 2016.

”În perioada 15 mai 2015 — 15 mai 2016, direcția de specialitate din cadrul MMAP a întreprins demersurile pentru plata despăgubirilor pentru pagubele provocate de către speciile strict protejate, conform cu HG nr. 1679/2008, pentru un număr de 386 de dosare (320 pentru urs și 26 pentru lup — n.r.)”, se arată în documentul obținut de AGERPRES.

Deși s-a încercat, AGERPRES nu a putut obține un punct de vedere de la ICAS Brașov.

Din grupul de lucru pe carnivore mari constituit la nivelul ministerului fac parte Silviu Chiriac (AMP Vrancea și Centrul de Reabilitare și Monitorizare a Carnivorelor Mari), Domokos Csaba (Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii ‘Grupul Milvus’), Cristian Remus Papp (WWF România), Mihai Pop (Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice Vrancea), Christoph Promberger (Fundația Conservation Carpathia), Leonardo Berezcky (Asociația pentru Conservarea Valorilor Naturii), Ovidiu Ionescu (Universitatea ‘Transilvania’ Brașov), Ancuța Fedorca (Fundația Carpați) și Ramon Jurj (Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Silvicultură ‘Marin Drăcea)’, precum și doi reprezentanți ai ministerului (Dan Achim — Direcția Păduri, respectiv Nicolae Manta — Direcția Biodiversitate).

Sursa – agerpres.ro

Discuții

comments