DISTRIBUIȚI

Marţi, 18 octombrie, începând cu ora 9.30, la sediul Centrului de Cercetare Ştiinţifică pentru Forţele Navale, din Constanţa, se va desfăşura Simpozionul jubiliar “50 de ani de cercetare ştiinţifică în sprijinul dezvoltării Forţelor Navale Române”.

Acest simpozion oferă un cadru propice pentru stabilirea unor noi orientări privind posibilităţile de cooperare în domeniul ştiinţei şi tehnologiei, pentru stabilirea unor contacte privind implicarea Centrului de Cercetare Ştiinţifică pentru Forţele Navale în derularea unor programe de cercetare-dezvoltare la nivel naţional sau internaţional.

Totodată, simpozionul oferă un bun prilej pentru a prezenta cele mai importante realizări ale centrului în cei cincizeci de ani de activitate.

La activitate sunt invitaţi reprezentanţi din structurile Ministerului Apărării Naţionale, personalităţi şi specialişti din mediile academice şi ştiinţifice, din instituţiile militare de învăţământ şi cercetare, din universităţi şi companii producătoare de echipamente de profil din ţară.

Discuții

comments