DISTRIBUIȚI

Un om de ştiinţă din Finlanda a studiat mai mult de 15 ani, iarnă de iarnă, pentru a descoperi ce se ascunde în spatele sunetului aurorei boreale.

Mai mult decât atât, în timpul acestui studiu iniţiat de Unto K. Laine, s-a reuşit şi înregistrarea pentru prima oară a acestui sunet, scrie realitatea.net.

Pentru mult timp, acest sunet a fost considerat o iluzie, un lucru care se întâmplă doar în imaginaţia noastră şi s-a ajuns chiar să fie asemuit cu voci din lumea spirituală. Însă, Laine a demonstrat că acest sunet este real, fiind creat de către scântei de descărcare electrică sub aurora boreală într-o inversiune a stratului atmosferic, fenomen care poate avea loc doar când vremea este favorabilă.

Acesta le-a spus reporterilor de la Live Science că a devenit interesat de acest fenomen în urmă cu 25 de ani, când a auzit acest sunet alături de prietenii săi, în Laponia, cea mai nordică zonă a Finlandei.

Descoperirea lui Laine explică, pe de-o parte, unul dintre misterele acestui sunet al aurorei boreale: cum poate fi acesta auzit tocmai de pe suprafaţa Pământului? Iniţial, cercetătorul a crezut că acest sunet a fost provocat de către mişcarea pomilor, căci microfoanele lui au fost plasate în copaci, dar acum este convins că sunetul provine de la acest fenomen.

În timpul declanşării unei aurore boreale intense în noaptea dintre 17 şi 18 martie 2014, când temperatura a fost de -20 grade Celsius, Laine a înregistrat sunetul acesteia şi a explicat că este generat de către acumularea de sarcini electrice în stratul inversat. Când aurora boreală are loc deasupra stratului inversat, perturbaţiile geomagnetice cauzează acumularea electricităţii pentru procesul de descărcare a scânteilor, care creează impulsuri magnetice considerabile şi sunete.

Rememorând, acesta şi-a dat seama că acele condiţii meteo din prima noapte în care a auzit acest sunet erau perfecte pentru a auzi acustica aurorei boreale.

Discuții

comments