DISTRIBUIȚI

 

Doors Club vă invită duminică, 20 noiembrie, de la ora 20:30, la un concert extraordinar AG Weinberger Band.

Un concert de colecţie, alături de un artist de cea mai înaltă clasă, care va împărtăși cu publicul o experiență muzicală de o forță şi expresivitate așa cum doar în marile săli de concerte internaționale se pot auzi.

AG Weinberger în formulă de band oferă o nouă dimensiune componistică şi stilistică repertoriului său, reunind piese de jazz, blues, soul, blues-rock într-un concert de colecţie, adevărate bijuterii muzicale pe care în România doar AG Weinberger le cântă.
Noua formulă de band, AG Weinberger, recreează în stil propriu un univers muzical de înaltă ţinută, piese din repertoriul lui Lionel Hampton, T-Bone Walker, The Fabulous Thunderbirds, Benny Golson, Charlie Parker sau selecția din compozitiile propri sunt redimensionate şi filtrate muzical de către AG Weinberger în cel mai firesc spirit al libertăţii de creaţie, muzica sa emanând aceeaşi sensibilitate şi aceeaşi amprentă solară universului muzical abordat.

Considerat de către critici „Mr. Blues al României”, iar de către B.B. King „un chitarist carismatic de cea mai înaltă clasă”, AG Weinberger este singurul artist de blues şi jazz din România selectat pentru nominalizare la 7 categorii la Premiile Grammy, decorat cu Ordinul Cultural în grad de Cavaler.

Discuții

comments