DISTRIBUIȚI

Pe Autostrada A2, la intrarea în Capitală, au avut loc, miercuri dimineață, două accidente în lanț în care au fost implicate 17 mașini – zece pe sensul către Constanța și șapte spre Capitală.

22 de persoane au fost evaluate medical iar patru persoane rănite au fost transportate la Spitalul ‘Sfântul Pantelimon’ și la Spitalul ‘Bagdasar-Arseni’ din Capitală, potrivit unor surse medicale.

UPDATE ORA 9.44 Dintre răniții transportați la Pantelimon, unul a fost externat, al doilea este stabil

O persoană rănită în accidentele în lanț care au avut loc miercuri dimineață pe Autostrada A2 a fost externată de la Spitalul ‘Sfântul Pantelimon’ iar a doua victimă adusă la această unitate medicală este în stare stabilă.

„Au fost aduși doi pacienți — unul de 39 de ani iar cel de-al doilea de 42 de ani. Cel de 42 de ani a plecat deja acasă, cel de-al doilea are lovituri la cap, este stabil. În acest moment i se face investigația de computer tomograf”, a declarat, pentru AGERPRES, managerul Spitalului ‘Sfântul Pantelimon’, Gheorghe Popescu.

Ceilalți doi răniți în accident, tot bărbați, au fost transportați la Spitalul ‘Bagdasar-Arseni’, potrivit ISU București-Ilfov.

UPDATE ORA 8.55 Nu sunt persoane rănite grav

Cele patru persoane transportate la spital în urma accidentului produs miercuri dimineață la intrarea în Capitală pe Autostrada A2 nu au suferit răni grave, au precizat reprezentanții ISU București — Ilfov.

Toate victimele sunt bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 62 de ani, menționează ISU București-Ilfov. Doi au fost transportați la Spitalul „Sfântul Pantelimon” și doi la Spitalul ‘Bagdasar-Arseni’.

UPDATE ORA 8.31 Patru răniți în accidentul de pe A2 au fost duși la spitale din Capitală

Patru persoane rănite în accidentul care a avut loc miercuri dimineață pe Autostrada A2 au fost transportate la Spitalul ‘Sfântul Pantelimon’ și la Spitalul ‘Bagdasar-Arseni’ din Capitală, potrivit unor surse medicale.

Două sunt transportate la „Sfântul Pantelimon” și două la „Bagdasar Arseni”.

Potrivit comisarului-șef al Centrului Infotrafic, Cătălin Bocai, s-au produs două accidente pe Autostrada A2 — pe sensul către Constanța și pe sensul către București.

Conform reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență, în urma accidentelor, 22 de persoane sunt evaluate medical.

Miercuri dimineață a avut loc un accident și pe Autostrada A1, în care au fost implicate patru autoturisme, a precizat comisarul-șef Cătălin Bocai.

ORA 8.02 Accident pe A2; 17 mașini implicate și trei persoane transportate la spital

Un accident s-a produs miercuri dimineață la intrarea în Capitală pe Autostrada A2, iar potrivit primelor informații ale ISU București — Ilfov trei persoane sunt transportate la spital.

Reprezentanții ISU au precizat că în accident au fost implicate 17 mașini, dintre care 10 pe sensul către Constanța, iar șapte spre Capitală.

Conform sursei citate, în urma accidentului, 22 de persoane sunt evaluate medical.

La fața locului acționează cinci echipaje SMURD, unul de la descarcerare și un altul pentru stingere.

acc-2

accident-a2

Discuții

comments