DISTRIBUIȚI

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la ora 17.00 în judeţul Braşov, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de iarnă pe DN1 Braşov – Ploieşti. Din această cauză, vizibilitatea este scăzută sub 100 de metri și pe alocuri, sub 50 de metri. În aceleaşi condiţii se circulă şi pe DN1A Cheia – Săcele.

Polițiștii anunță că începând cu ora 18:20, s-a luat măsura devierii selective a traficului rutier de pe DN1, dinspre Braşov către Valea Prahovei, pe DN1A Săcele – Cheia – Ploieşti , în vederea evitării ambuteiajelor pe raza staţiunilor montane.

Traficul se desfășoară cu mare dificultate și în județul Iași din cauza ninsorii, pe DN28A Târgu Frumos – Paşcani – Moţca. Vizibilitatea este scăzută sub 100 de metri și pe alocuri, sub 50 de metri. În aceleaşi condiţii se circulă şi pe DN2 Târgu Frumos – Botoşani.

Polițiștii le recomandă conducătorilor să adapteze viteza în funcţie de starea carosabilului, să mărească distanţa în mers între autovehicule, să nu bruscheze comenzile şi să folosească luminile de întâlnire inclusiv pe timpul zilei, pentru a fi mai vizibili în trafic. Pe drumurile pe care există zăpadă, gheaţă sau polei, amintim că anvelopele de iarnă sunt obligatorii.

Foto – arhivă

Discuții

comments