DISTRIBUIȚI

Legendara trupă britanică The Rolling Stones se afla vineri pe primul loc în topul vânzărilor de noi albume din Marea Britanie, pentru prima oară după mai bine de 20 de ani, încă un motiv de bucurie pentru Mick Jagger & Co, după ce joi solistul în vârstă de 73 de ani a devenit tată pentru a opta oară, conform Agerpres.

„Blue & Lonesome”, primul album de studiou înregistrat de Rolling Stones din 2005 și până în prezent, s-a vândut în peste 110.000 de exemplare de la lansarea sa la 2 decembrie, conform Official Charts Company.

„Este un omagiu pentru artiștii noștri preferați, care ne-au făcut să vrem să facem muzică”, a declarat recent Mick Jagger pentru New York Times. „Este motivul pentru care am format un grup, eram fani și mari prozeliți ai blues-ului. În final, iată-ne făcând blues cincizeci de ani după aceea”, a adăugat el.

Printre figurile emblematice ale blues-ului din anii ’50 din Chicago sunt Little Walter, Eddie Taylor, Howlin’ Wolf, Magic Sam, Jimmy Reed, Willie Dixon sau Muddy Waters, cel al cărui cântec „Rollin’ Stone” a dat numele grupului.

Pentru a închide cercul, veteranii britanici au decis să reia cântecele care îi făceau să vibreze pe tineri la începutul carierei lor din anii ’60, în puburile din vestul Londrei. Cele 12 titluri, toate coveruri, au fost înregistrate în nici trei zile în decembrie 2015 la British Grove Studios.

Ultimul album The Rolling Stones care a urcat pe primul loc în topul vânzărilor a fost „Woodoo Lounge”, lansat în 1994.

Discuții

comments