DISTRIBUIȚI

Agenţii economici din 2 Mai şi Vama Veche vor achita de anul viitor o taxă de promovare, după modelul staţiunii Mamaia.

Banii astfel strânşi vor fi utilizaţi de Asociaţia Litoral – Delta Dunării pentru a aduce un număr cât mai mare de turişti în cele două staţiuni – a declarat primarul comunei Limanu, Daniel Georgescu, citat de News.ro.

El a mai spus că valoarea taxei de promovare este mai mică decât în Mamaia şi că primăria va aloca o sumă identică cu cea strânsă în acest mod.

Edilul a mai declarat că vrea ca în 2 Mai să readucă atmosfera boemă a anilor ’80, iar spiritul din Vama Veche îşi propune să ajungă poate cel mai bun produs al Asociaţiei Litoral – Delta Dunării.

În staţiunea Mamaia, taxa de promovare a fost introdusă în 2013.

De atunci, şi până în prezent, din această taxă colectată de la agenţii economici s-au strâns peste un milion de euro.

Discuții

comments