DISTRIBUIȚI

Ministrul Sănătăţii lansează un avertisment: în Parlament se urmăreşte deja modificarea legii care interzice fumatul în spaţiile publice închise!

„Astăzi, 28 decembrie 2016, în Comisia pentru Drepturile Omului, se cere aviz pentru amputarea legii de interdicţie a fumatului în spaţiile publice închise”, a avertizat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, pe pagina de Facebook a instituției.

Pentru reamintire, Comisia de Sănătate din Senat (…) a propus modificări care nu înseamnă altceva decât o „schilodire” a legii antifumat, potrivit oficialului.

„Ce s-a mai întâmplat între timp? Senatul a aprobat deja tacit modificarea legii aşa încât fumatul ar fi posibil în orice spațiu închis. Camera Deputaţilor este cameră decizională”, a punctat ministrul.

Potrivit acestuia, nicăieri nu este consacrat în vreo lege sau în Constituţie dreptul de a fuma, dar propunerea de modificare a legii tratează fumatul în spaţiile publice închise exact aşa. „Forma actuala a legii antifumat este doar unul dintre punctele care merită și trebuie apărate de întreaga societate, împotriva intereselor industriei tutunului și împotriva intereselor unor anumiți membri ai Parlamentului”, a mai afirmat ministrul.

Discuții

comments