DISTRIBUIȚI

Jocul Pokemon Go a fost căutarea cea mai populară din acest an la scară mondială pe motorul de căutare online Google, potrivit unui clasament dat publicității miercuri de gigantul american al internetului, relatează AFP, citată de Agerpres.

Pe locul doi al căutărilor s-a aflat iPhone 7 al Apple, lansat în septembrie, urmat de Donald Trump, care a câștigat în noiembrie alegerile prezidențiale din SUA, și de cântărețul Prince, care a murit în luna aprilie.

Donald Trump este pe primul loc în topul personalităților cele mai căutate pe Google, devansând-o pe contracandidata sa democrată din alegeri, Hillary Clinton.

În ceea ce privește subiectele de actualitate care i-au interesat pe internauți, alegerile prezidențiale din SUA s-au aflat în fruntea căutărilor, urmate de Jocurile Olimpice și de Brexit.

Google publică această listă a tendințelor mondiale în fiecare an, la fel ca și liste pentru fiecare țară care rezumă marile zone de interes ale internauților.

În Franța, Pokemon Go s-a aflat în acest an pe locul doi în topul căutărilor pe Google, după Campionatul European de fotbal, dar înaintea Turului ciclist al Franței, Jocurilor Olimpice și alegerilor prezidențiale din SUA.

Pe rețeaua de socializare Facebook, care a publicat propria sa listă la începutul lui decembrie, alegerile prezidențiale din SUA și politica braziliană au fost subiectele cele mai discutate în 2016 la scară planetară. Pokemon Go s-a aflat pe poziția a treia în clasamentul Facebook.

Discuții

comments