DISTRIBUIȚI

Un rezervor de aeronavă care a fost găsit pe plaja din Mamaia a fost scos, în această dimineață, de către pompierii ISU Dobrogea din nisipul înghețat.

Aproximativ două ore s-au chinuit militarii de la ISU să scoată obiectul din apă, mai ales că acesta trebuia tratat cu mare precauție, întrucât nu se știe dacă este gol sau conține încă materiale inflamabile. Rezervorul a fost transportat provizoriu la sediul ISU Dobrogea, unde va fi examinat. Din primele date, s-ar părea că este un rezervor suplimentar de aeronavă, însă nu s-a găsit pe suprafața sa nicio inscripție.

Prefectul judeţului Constanţa, Adrian Nicolaescu, a declarat pentru Agerpres că împuternicitul la comanda ISU Dobrogea, colonelul Daniel Gheorghe Popa, l-a informat, că, deşi iniţial s-a crezut că este vorba despre un rezervor exterior suplimentar pentru aeronave, după recuperarea componentei aeronautice se pare că ar fi vorba despre un echipament pentru propulsarea aeronavelor.

„Mi-a spus că pare mai degrabă a fi vorba despre un motor de avion, dar că nu se pot face speculaţii pe această temă şi că este aşteptată o comisie a Autorităţii Aeronautice Civile şi specialişti militari pentru a examina corpul recuperat din mare“, a precizat Adrian Nicolaescu.

Purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriţă, a explicat, pentru Agerpres, că piesa metalică recuperată din mare, sâmbătă dimineaţa, are un diametru de aproximativ 50cm, lungimea de 1,5 metri şi greutatea de aproximativ 400 kg, fiind construită din plăci dintr-un aliaj de aluminiu, îmbinate prin nituire.

„Corpul metalic era adânc înfipt în nisip, la limita dintre plajă şi apa mării şi echipa de intervenţie pirotehnică a lucrat aproximativ două ore pentru a-l scoate la suprafaţă din nisipul îngheţat. Ulterior, echipamentul a fost transportat şi depozitat în incinta unităţii din Constanţa, unde va fi expertizat de specialiştii în aeronautică, înainte de a fi prezentat presei, după cum s-a dispus“, a afirmat Anca Chiriţă.

Discuții

comments