DISTRIBUIȚI

Viitorul film din seria „Star Wars” se va numi „The Last Jedi”, a anunțat luni studioul Disney, și va fi lansat la 15 decembrie, relatează Reuters.

Filmul, al doilea din recent resuscitata franciză care se concentrează pe personajele din primele trei părți ale seriei, va prezenta noile aventuri ale lui Luke Skywalker (Mark Hamill) și Princess Leia (Carrie Fisher). Anterior filmul era cunoscut pur și simplu sub numele „Episode VIII”.

„Avem cei mai minunați fani din aceasta sau din oricare altă galaxie. În semn de apreciere pentru ei, ne-am dorit ca ei să fie primii care află titlul viitorului capitol din saga Skywalker: ‘Star Wars: The Last Jedi'”, a anunțat Disney într-un comunicat.

Filmul va fi regizat de Rian Johnson.

Carrie Fisher a filmat toate scenele în care urma să apară înainte de moartea sa bruscă din decembrie, a precizat Disney la momentul decesului.

Disney nu a furnizat amănunte despre subiectul „Star Wars: The Last Jedi”, dar din distribuție vor face parte actori care au apărut și în „Force Awakens”, precum Daisy Ridley, John Boyega, Adam Driver și Lupita Nyong’o.

„Star Wars: The Force Awakens” a devenit cel de al treilea film din istorie din punctul de vedere al încasărilor, adunând în jur de 2 miliarde de dolari în întreaga lume, după lansarea sa din decembrie 2015.

Filmul de sine stătător „Rogue One: A Star Wars Story”, lansat în decembrie 2016, a avut încasări de 1 miliard de dolari în întreaga lume.

Discuții

comments