DISTRIBUIȚI

Aşteptarea s-ar putea încheia pentru cei care nu mai vor să vadă Cazinoul din Constanţa degradându-se pe zi ce trece. Zilele acestea vom afla ce firmă va primi contractul de renovare. O ultimă licitaţie electronică anunţată pentru astăzi va tranşa lunga dispută pentru refacerea acestei clădiri emblematice.

Şapte milioane de euro au fost alocate de Guvern, pentru reabilitarea Cazinoului. Însă începerea lucrărilor a fost amânată de mai multe ori din cauza contestaţiilor depuse de firmele înscrise la licitaţie.

„Am aflat cu tristețe că licitația pentru reabilitarea Cazinoului a fost din nou contestată. Cred că este al cincilea sau al șaselea val de constestații. Cele mai noi dintre ele ne arată cam cât de fragil este cadrul legislativ în ceea ce privește restaurarea patrimoniului nostru cultural. Nu cred că este normal ca obiective strategice, de interes național să fie supuse unei proceduri absolut similare achiziției de produse de papetărie, de exemplu“, declara anul trecut primarul Constanței, Decebal Făgădău, pentru Radio Constanța.

Discuții

comments