DISTRIBUIȚI

Managementul spaţiului maritim şi fluvial, monitorizarea situaţiei navale şi fluviale din zona de responsabilitate a Forţelor Navale la graniţa estică a Uniunii Europene şi a Alianţei Nord-Atlantice, dezvoltarea capacităţii operaţionale a pachetului de forţe pus la dispoziţia NATO, programele de modernizare şi de înzestrare cu echipamente noi şi alte aspecte importante ale activităţilor desfăşurate în anul 2016 au fost prezentate ieri, şefului Statului Major General, generalul Nicolae-Ionel Ciucă, de către şeful Statului Major al Forţelor Navale viceamiralul dr. Alexandru Mîrşu, în cadrul şedinţei de autoevaluare care a avut loc la sediul instituţiei din Bucureşti, se arată într-un comunicat al Statului Major al Forțelor Navale (SMFN).
bilant_fnr_2016_4
La activitate au participat reprezentanţi ai structurilor centrale din MApN şi comandanţii de mari unităţi din Forţele Navale.

În deschiderea discursului său, şeful Statului Major al Forţelor Navale a menţionat faptul că, în anul 2016, eforturile principale ale marinarilor militari s-au axat pe îndeplinirea misiunilor specifice, prin adaptarea acţiunilor la contextul actual de securitate.

Managementul resurselor umane din Forţele Navale Române (FNR) a fost un capitol distinct pe care viceamiralul Mîrşu l-a prezentat. Atenția conducerii SMFN a fost centrată, în anul care s-a încheiat, pe dezvoltarea pregătirii profesionale a personalului pentru asigurarea unui flux coerent al evoluţiei în carieră, precum şi pe dezvoltarea suportului psiho-moral pentru familiile marinarilor militari.
bilant_fnr_2016_7
Relaţiile dintre Marina Militară Română şi partenerii internaţionali au fost consolidate prin numeroase activităţi de instruire comune, atât pe mare cât şi în teren, în ţară şi în străinătate, la care au participat militarii Forţelor Navale Române.

Viceamiralul Alexandru Mîrșu a menţionat:
– participarea fregatei „Regina Maria” la misiuni, ca parte a Grupării Navale Permanente NATO SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group -2),
– participarea dragoarelor maritime „Sublocotenent Alexandru Axente” şi „Locotenent Dimitrie Nicolescu” la exerciţii multinaţionale organizate de Grecia şi Turcia, în Marea Egee şi Marea Mediterană, ca parte a Grupării Navale Permanente NATO de Luptă Împotriva Minelor Marine SNMCMG-2,
– participarea corvetei „Eustaţiu Sebastian” la Exerciţiul MAVI BALINA-16, organizat de Turcia, participarea militarilor Divizionului 164 Forţe Navale pentru Operaţii Speciale la misiuni în Teatrul de Operaţii Afganistan,
– participarea, în premieră, a infanteriştilor marini la cel mai amplu exerciţiu de luptă împotriva ameninţărilor terestre şi aeriene, Silver Arrow-16, organizat de NATO în Letonia, precum şi încadrarea unui număr semnificativ de posturi în comandamentele NATO şi UE cu personal din Forţele Navale Române.
alexandru_mirsu
Referitor la consolidarea nivelului de interoperabilitate dintre Forţele Navale Române şi forţele navale aliate, conducerea Statului Major al Forțelor Navale a dispus mărirea numărului de zile de instruire pe mare în anul 2016 faţă de anul 2015, având în vedere situaţia de criză din Bazinul Mării Negre şi îngheţarea iniţiativelor militare regionale.

„Anul 2016 a fost unul deosebit de tensionat în zona Mării Negre, dacă avem în vedere criza din Turcia şi aspectele de creştere semnificativă a nivelului de dotare şi de înzestrare al Forţelor Navale ale Federaţiei Ruse din Marea Neagră, dar şi conflictele îngheţate din Caucaz şi din vecinătatea estică a ţării noastre, din Transnistria.

În acest context, navele maritime ale noastre s-au aflat pe mare 159 de zile, în cadru multinaţional, şi remarc o creştere de aproximativ 100% faţă de anul 2015, când navele noastre au desfăşurat misiuni pe mare 84 de zile. Am avut alături de noi, pe mare, parteneri din 12 ţări NATO, şi menţionez aici, participarea concomitentă, în premieră, a două grupări navale NATO la cel mai mare exerciţiu multinaţional pe care noi l-am organizat, Sea Shield 2016, la care au participat 1000 de militari români şi 1000 de militari din şapte ţări aliate.

Am demonstrat că structurile noastre de conducere şi execuţie au capacitatea de punere în aplicare a procedurilor de operare la standarde NATO, pentru lupta împotriva ameninţărilor de orice natură, pe mare, subacvatice şi aeriene”, a spus şeful SMFN.

Forţele Navale Române participă la dezvoltarea a 11 proiecte în cadrul Iniţiativei „Smart Defence”, iar actualul sistem de supraveghere maritimă de la litoral reprezintă o prioritate şi, totodată, un angajament asumat faţă de NATO şi UE. Interconectarea structurilor de specialitate din subordinea FNR cu cele ale NATO şi UE a produs creşterea schimbului de informaţii şi realizarea unei imagini maritime integrate a zonei Mării Negre.

Capacitatea de luptă a structurilor din subordinea Flotilei Fluviale a fost consolidată prin mărirea numărului de exerciţii integrate, tip Joint Force, desfăşurate de navele militare fluviale, infanteriştii marini şi elicopterele Puma Naval în zona Deltei Dunării, precum şi prin participarea militarilor noştri la Exerciţiul multinaţional Sea Breeze 2016, organizat de partenerul strategic american şi de Ucraina, la graniţa de est a României, în zona Odessa.

bilant_fnr_2016_6
Planul cu activităţile internaţionale al SMFN pentru anul 2016 a cuprins peste 170 de activităţi. Dintre acestea, o treime au avut loc pe teritoriul naţional şi două treimi în străinătate. Exerciţiile multinaţionale, participarea militarilor la grupuri de lucru NATO sau încadrarea unor funcţii în comandamente NATO şi UE, toate au avut ca obiectiv principal consolidarea imaginii Forţelor Navale Române şi a României la nivel regional internaţional în cadrul NATO şi UE. Parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, proiectat prin prisma Forţelor Navale Române, a cuprins activităţi de instruire în comun, pe mare, în aer şi în teren, iar rezultatele pozitive sunt vizibile în nivelul ridicat de interoperabilitate dintre marinarii militari români şi militarii americani.

„Acestea sunt doar câteva aspecte importante ale dezvoltării şi consolidării relaţiilor militare dintre Forţele Navale Române şi organizaţiile internaţionale, pe care le-am desfăşurat în anul 2016, punând în aplicare prevederile tratatelor şi ale angajamentelor pe care ţara noastră le-a semnat”, a precizat viceamiralul Alexandru Mîrşu la încheierea analizei activităţilor din domeniile Instrucţiei şi Relaţiilor militare internaţionale.

Un alt domeniu de activitate prezentat ministrului Apărării Naţionale a fost cel al Resurselor, accentul principal fiind pus pe aspectele proceselor de restructurare şi de modernizare. 21 de structuri ale Forțelor Navale au fost reorganizate şi transformate, pentru a răspunde cerinţelor operaţionale, planificate în perioada următoare, conform Programului privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2027.

Procesele de restructurare şi de planificare a înzestrării, derulate în anul 2016, au cuprins numeroase programe, unele fiind încheiate la sfârşitul anului trecut, altele aflându-se în derulare până în anul 2026. După 20 de ani, trei nave noi au intrat în serviciul Forţelor Navale Române, remorcherele multifuncţionale „Vârtosul”, „Voinicul” şi „Vânjosul”. Fondurile alocate pentru procesele de mentenanţă şi de reparaţii la navele din dotare au fost utilizate pentru reparaţii de o complexitate ridicată la opt nave, în vederea creşterii capacităţii de luptă a acestora.
bilant_fnr_2016_3
Programele de înzestrare, care urmează a fi iniţiate în perioada următoare, au fost prioritizate pe două etape.
– Etapa I, se va desfăşura în perioada 2017-2020, şi va cuprinde achiziţia primei corvete multifuncţionale noi; reînfiinţarea Divizionului 508 Rachete Coastă şi dotarea acestuia cu instalaţii mobile de lansare rachete containerizate şi cu o platformă mobilă de comandă şi control; modernizarea fregatelor T22R şi dotarea acestora cu echipamente pentru luptă împotriva ameninţărilor ariene, subacvatice şi de la suprafaţa apei; modernizarea a două nave purtătoare de rachete; re-motorizarea navelor militare fluviale.

– Etapa a II-a, derulată în perioada 2020-2026, cuprinde intrarea în dotare a următoarelor trei corvete multifuncţionale; modernizarea celei de-a treia nave purtătoare de rachete şi, în limita bugetului pe care Forţele Navale îl vor avea la dispoziţie, iniţierea unui program multianual de înzestrare cu submarine noi.

„Echilibrul între cerinţele pachetului de măsuri pentru întărirea încrederii între aliaţi (Immediate Assurance Measures) şi capacitatea Forţelor Navale Române de a îndeplini misiunile încredinţate este dat de continuarea programelor de modernizare a platformelor de luptă existente şi de punerea în aplicare a programelor de înzestrare. În condiţiile bugetare actuale şi de perpectivă, realizarea acestui echilibru este posibil și va avea ca efect întărirea capabilităţilor de luptă ale Forţelor Navale Române, iar îndeplinirea misiunilor primite se va face fără limitări”, a concluzionat viceamiralul Alexandru Mîrşu, la finalul analizei Domeniului Resurselor.

Obiectivele stabilite pentru Forţele Navale Române în anul 2016 au fost realizate. Proiecţia activităţilor acestei categorii de forţe pentru anul 2017 are în vedere punerea în practică a politicii de securitate a României şi îndeplinirea angajamentelor asumate de către ţara noastră în cadrul sistemului de securitate internaţională din care facem parte.

„Suntem o instituţie aflată în slujba fiecărui cetăţean român şi vom continua să ne îndeplinim misiunile constituţionale, cu demnitate şi profesionalism, pentru consolidarea securităţii şi apărării colective în regiunea Mării Negre, fiind un partener credibil şi stabil, un furnizor de securitate pentru partenerii noştri internaţionali”, a adăugat şeful Statului Major al Forţelor Navale la final expunerii sale.

Discuții

comments