DISTRIBUIȚI

Marsuinul de Pacific, cel mai mic cetaceu din lume, se află pe cale de dispariție, au avertizat miercuri oamenii de știință potrivit cărora în prezent mai sunt în viață doar circa treizeci de exemplare, în Golful Mexic (nord-vest).

În ciuda eforturilor depuse de autoritățile mexicane, această specie, numită și „vaquita“, este o victimă a setcilor folosite de traficanții de totoaba, un pește care se află la rândul său pe cale de dispariție. „Situația era deja disperată, s-a înrăutățit în ciuda eforturilor de conservare făcute”, precizează în raportul său Comitetul Internațional pentru Calvarea Vaquita (CIRVA), potrivit AFP. „În ritmul actual, vaquita va dispărea, probabil, până în 2022, dacă nu vor fi menține și respectate interdicțiile privind utilizarea plaselor de pescuit”, se mai arată în anunțul organizației.

O analiză acustică efectuată în apele Golfului California a arătat că în noiembrie mai existau aproximativ treizeci de exemplare ale acestui animal, se precizează în raport.

Potrivit unui studiu realizat anterior, în perioada septembrie — decembrie 2015 în aceste ape mai trăiau circa șaizeci de marsuini. În 2014 numărul lor fusese de aproximativ o sută, iar în 2012 cifra era dublă.

Într-un ultim efort de a salva această specie, oamenii de știință au anunțat un plan de capturare a mai multor exemplare care urmează să fie reintroduse într-o zonă izolată a golfului pentru a se pot reproduce.

Însă, unele organizații de mediu s-au opus acestei măsuri exprimându-și temerea că unele dintre animale pot muri în timpul acestei operațiuni de relocare.

Lorenzo Rojas-Bracho, membru CIRVA, a declarat pentru AFP că oamenii de știință vor încerca să realizeze această acțiune în luna octombrie a acestui an. „Pescuitul ilegal continuă, iar dacă noi nu le capturăm, oricum (exemplarele — n.r.) vor muri“, a spus el.

În cadrul unei operațiuni desfășurată timp de două săptămâni între lunile noiembrie și decembrie 2016, peste o sută de setci au fost identificate, iar 85 dintre acestea au fost capturate, se mai arată în raport.

CIRVA solicită interzicerea definitivă a utilizării setcilor — unelte de pescuit alcătuite din plase atașate de plute și greutăți.

Președintele mexican Enrique Pena Nieto a cerut în 2015 Marinei Mexicane să pună capăt acestui tip de pescuit ilegal, extinzând suprafața ariei protejate și impunând o interdicție asupra utilizării setcilor pe o suprafață de 13.000 de kilometri pătrați în următorii doi ani.

Cel mai mic cetaceu din lume, de doar 1,5 metri lungime, este decimat de mulți ani de aceste năvoade care vizează de fapt totoaba, un pește foarte căutat pentru vezica sa înotătoare considerată o delicatesă și vândută pe piața neagră din China.

Fiecare vezică de totoaba are un preț cuprins între 10.000 și 20.000 de dolari în Asia, potrivit autorităților americane, informează AFP.

Discuții

comments