DISTRIBUIȚI

Autoritățile vor sa realizeze un Masterplan de investiții în turism până la 1 iulie, pentru că în acest moment nu există nimic coerent în ceea ce privește investițiile în turism, a declarat ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, în cadrul Comisiilor reunite de buget-finanțe din Parlament.

„Realizăm un Masterplan de investiții pe turism care fi gata la 1 iulie 2017. La ora actuală nu există nimic coerent în ceea ce privește investițiile în turism, doar o Hotărâre de Guvern 120/2010 care a fostă făcută praf din punct de vedere al unităților administrativ-teritoriale”, a spus Dobre, citat de Agerpres.

El a precizat că în județul Hunedoara s-au alocat 700.000 lei pentru domeniul schiabil de la Straja.

„Știți ce probleme sunt în zona respectivă, dar apropo de județul Hunedoara, vă spun că am alocat 700.000 lei să terminăm domeniul schiabil de la Straja. Totodată, deja a ajuns o scrisoare către toți președinții de Consilii Județene, primari de stațiuni locale, stațiuni de interes local, de interes național prin care să îmi trimită răspuns până cel târziu pe 10 februarie în care să-mi explice și să îmi arate ce studii de fezabilitate au, de prefezabilitate, sau proiecte pe care le consideră dânșii foarte importante pentru a le include în acest Masterplan de investiții, coroborat cu o strategie de promovare și dezvoltare în turism care vor fi legiferate până la data de 1 iulie 2017”, a mai arătat ministrul, conform Agerpres.

Discuții

comments