DISTRIBUIȚI

Atenție la ce jucării le cumpărați copiilor! Piața din România a fost acaparată de tot felul de produse contrafăcute provenite din China. Reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului îi sfătuiesc pe părinți să nu se lase păcăliți de prețul mici al jucăriilor și să cumpere astfel obiecte care ar putea pune în pericol sănătatea copiilor.

Autoritățile române lucrează pentru a diminua numărul jucăriilor contrafăcute ce ajung în magazinele, piețele și oboarele din România. Numai ieri, polițiștii Gărzii de Coastă au confiscat peste 7.600 de jucării contrafăcute descoperite într-un container venit din China, în Portul Constanța și care ar fi urmat să ajungă la comercializare în București.

Dacă ar fi fost originale, jucăriile ar fi valorat pe piață peste 450.000 de lei, însă acum, cel mai probabil ele vor fi casate. În același timp, administratorul societății care ar fi urmat să scoată la vânzare produsele s-a ales cu dosar penal pentru „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate“.

Specialiștii recomandă părinților să cumpere pentru copiii lor numai jucării autentice, chiar dacă prețul acestora este uneori cam mare. Jucăriile originale au avantajul de a fi mai rezistente și nu pun în pericol siguranța fizică sau sănătatea celor mici.

Discuții

comments