DISTRIBUIȚI

Sâmbăta aceasta, pe 11 februarie, între orele 10:30 și 13:00, la Căminul Cultural din Valu lui Traian, voluntarii „Sweet Land” vor realiza testarea glicemiei, a hemoglobinei glicozilate și vor informa locuitorii despre diabetului zaharat, simptome și tratament, se arată într-un comunicat al Asociației copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța „Sweet Land“.

Scopul principal al campaniei de testări gratuite este acela de a-i face pe oameni să conștientizeze importanța verificării periodice a glicemiei, o operațiune extrem de simplă, nedureroasă, dar foarte importantă pentru sănătatea organismului.

Pentru persoanele diagnosticate cu diabet zaharat conduita zilnică presupune tratament stabilit de medicul diabetolog, dietă și sport. Toate aceste date sunt detaliate în materialele, pliantele ce vor fi distribuite sâmbătă, la Valu lui Traian.

Asociaţia Sweet Land Constanţa este o organizație nonguvernamentală, nonprofit, înființată în anul 2008. Echipa care se implica în ajutorarea copiilor și tinerilor insulino-dependenți lucrează voluntar. Până în prezent are 130 de membri: copiii şi tinerii insulinodependenţi din judeţul Constanţa, părinţi, cadre medicale, elevi, studenţi voluntari şi jurnalişti.

Sweet Land Constanţa face parte din Federaţia Asociaţiilor Persoanelor cu Diabet Zaharat din România si din Federația Volum care dezvoltă voluntariatul în România.

Discuții

comments