DISTRIBUIȚI

O școală internațională de vară pentru dramă antică, Epidaurus Lyceum, va fi inaugurată în acest an la teatrul antic Epidaurus, informează agenția chineză Xinhua.

Potrivit lui Vangelis Theodoropoulos, director artistic al Festivalului Epidaurus din Atena, teatrul din marmură vechi de 2.500 de ani situat în sudul Greciei, având o capacitate de 14.000 de locuri, îi va primi pentru prima dată pe studenții care studiază teatrul antic și pe actorii pasionați de acest gen din toată lumea.

Scopul proiectului este de a explora tehnici tradiționale și experimentale de interpretare dramatică.

Circa 150 de studenți vor avea astfel ocazia în această vară să facă practică în teatrul antic, în luna iulie, în timpul Festivalului Epidaurus, cel mai mare eveniment cultural anual din Grecia din 1955.

Tema aleasă pentru acest an este „The arrival of the Outsider” („Sosirea Străinului”), făcând referire la dilemele cu care se confruntă în prezent Europa în contextul crizei refugiaților, au precizat reprezentanții festivalului.

Ultima zi pentru trimiterea aplicațiilor pentru Epidaurus Lyceum a fost stabilită la 15 aprilie, potrivit comunicatului organizatorilor, menționează sursa citată.

Discuții

comments