DISTRIBUIȚI

Studiind Wikipedia, aflăm că ONU a stabilit pe 20 martie Ziua Internaţională a Fericirii, iar că pe 13 august este Ziua Internaţională a Stângacilor. Pe 17 mai demonstrăm solidari de Ziua Internaţională Împotriva Homofobiei, Bifobiei şi Transfobiei, iar Ziua Mondială a Râsului se sărbătoreşte cu poftă în prima duminică a lunii mai. Ziua de 25 aprilie a fost aleasă ca Zi de Luptă Împotriva Alienării Părinteşti. În schimb, pe 20 februarie trăim, în sfârşit, Ziua Mondială a Justiţiei Sociale. Pe 22 aprilie sărbătorim Ziua Pământului, iar pe 16 septembrie Ziua Internaţională pentru Protecţia Stratului de Ozon. Pe 16 noiembrie este Ziua Internaţională a Toleranţei – nimic rău în asta! Pentru a treia zi de joi a lunii noiembrie, UNESCO ne recomandă să nu uităm de Ziua Mondială a Filosofiei.

Aşadar, fiecare zi este o sărbătoare! Şi totuşi, între atâtea zile speciale, una este şi mai specială: 15 martie, ziua mondială a drepturilor consumatorilor. Pentru că toată lumea este consumator, indiferent dacă este stângaci, filosof sau luptător pentru protecţia ozonului. Pentru că, apreciem noi, nevoile de consum constituie determinantul acţiunilor noastre cu caracter economic. Uriaşul imperiu britanic, unde soarele nu apunea niciodată, a început cu insuliţele indoneziene Run, este de părere Jonathan Key, autorul volumului „The Honourable Company”. Şi tot el explică mobilul ce i-a făcut pe marinarii englezi să ajungă la o destinaţie atât de absurd de îndepărtată:  planta myristica flagrans, care dă nucşoara. Adusă la Londra, valoarea ei creştea cu 32.000%. Aşadar, consumatorii europeni găseau că merită să plătească acest preţ pentru nucşoară, precum şi pentru alte mărfuri din diverse colţuri ale lumii. Ale lumii indiene, de exemplu, pentru că Cristophor Columb şi-a condus expediţia în căutarea unei noi rute spre India, spre vest, după ce ruta tradiţională, spre est, ce alimenta consumatorii europeni de mii de ani, fusese blocată de otomani. Faptul că a ajuns în America, este o discuţie separată… Dar putem considera, fără teama de a greşi, că nevoia de consum joacă un rol apreciabil în desfăşurarea evenimentelor istorice, se arată într-un comunicat al Asociației Pro Consumatori România.

În urma unor îndelungate insistenţe, organizaţia internaţională a consumatorilor, denumită din 1995 Consumers International (CI), a obţinut cel mai important succes al activităţii sale, prin adoptarea de către Organizaţia Naţiunilor Unite a Principiilor directoare privind protecţia consumatorilor. Tot CI a propus stabilirea zilei de 15 martie drept ziua mondială a drepturilor consumatorilor. Acest document conţine un set de principii menite să protejeze consumatorii faţă de produsele, serviciile sau procesele care pot să le pună în pericol sănătatea, precum şi să promoveze interesele economice legitime ale consumatorilor. Principalii destinatari ai acestui mesaj sunt guvernele din ţările membre ONU. Drepturile consumatorilor recunoscute prin documentul menţionat, şi însuşite de statele membre, sunt:
1. protecţia consumatorilor faţă de produse ce afectează sănătatea şi siguranţa;
2. protecţia intereselor economice ale consumatorilor;
3. accesul consumatorilor la informaţii corecte;
4. dreptul de a fi educat în calitate de consumator;
5. dreptul de a fi despăgubit în mod eficient;
6. libertatea consumatorilor de a-şi prezenta interesele în cadrul proceselor decizionale care îi afectează.

Discuții

comments

Lasă un răspuns