DISTRIBUIȚI

ONG Mare Nostrum te invită să renunți la a consuma energia electrică de acasă și să te bucuri de atmosfera creată de cele peste 2000 de lumânări aprinse de noi în parc.

Pe 25 martie 2017, timp de o oră, se sting toate luminile!

Constănțenii sunt așteptați, în atmosfera creată de lumina lumânărilor în Parcul Tăbăcărie, din Constanța, în intervalul 20:30 – 21:30, unde se va celebra Ora Pământului sub cerul liber!

Ora Pământului – Earth Hour – este un eveniment internațional, demarat în 2007 la Sydney, Australia. Evenimentul își propune sensibilizarea autorităţilor şi consumatorilor de electricitate faţă de problema deosebit de importantă a dioxidului de carbon, care este emis în cantităţi foarte mari în timpul producerii energiei electrice. În ora alocată Pământului, luminile de pe întreg cuprinsul planetei vor fi stinse, iar aparatele electrocasnice neesenţiale, vor fi deconectate în mod voluntar atât de consumatorii individuali, cât şi de către instituţiile şi unităţile economice pentru evitarea creşterii cantităţii de dioxid de carbon.

Reprezentanții Mare Nostrum atrag atenția celor care vor să ia parte la eveniment să lase lampioanele acasă, lansarea lor fiind strict interzisă. Parcul este cel mai nepotrivit loc, pentru a lansa surse de foc necontrolat!

Discuții

comments